cireáșă (vest) f., pl. eșĭ (Munt.), eșe (Olt.), și ciréșă (est), pl. eșe (lat. cérasa, pl. de la cérasum, cireșă, vgr. kérasos, cireș, și kerásion, cireșă, ĭar acesta d. orașu Kerasús, -úntos, lat. Cérasus, -úntis, din Pont, la marea Neagră, unde eraŭ pădurĭ de cireșĭ sălbaticĭ, numit și azĭ de Turcĭ Kirasun [kiras, kiraz, arm. geras, pers. kires, cireșă], de unde Lucúl, după ce l-a învins pe Mitridate [66 în ainte de Hristos], ĭ-a adus și ĭ-a plantat în Italia; it. ciliegia și ciriegia, pv. cereisa, fr. cerise, sp. cereza, pg. cereja. D. lat. vine germ. kirsche, d. rom. vine vsl. črešĭnĭa, rus. rut. čeréšnĕa, bg. čereša). Fructu cireșuluĭ. Cireșe amare, un fel de cireșe de un roș foarte închis, maĭ micĭ și cam amare.