CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. A se certa cu cineva, a avea o discuție gălăgioasă, a nu se înțelege cu cineva asupra unor chestiuni; a se gîlcevi, a se ciondăni. În vreme ce mulțimea se îmbrîncea în jurul magaziilor, unii mai îndrăzneți se ciorovăiau din pricina vitelor. REBREANU, R. II 210. ◊ Fig. [Graurii] se ciorovăiesc seara și dimineața. ODOBESCU, S. III 31. – Variantă: (regional) ciorovoí (ISPIRESCU, L. 64) vb. IV.