cícă interj. – Cuvînt afectuos cu care se adresează unui copil. – Var. țică. Creație expresivă, cf. dial. it. din Latium cico, umbr. cica „nulla” (Prati 276). Chiar dacă intenția este diferită, aceeași formulă explică vb. cicăli (a pălăvrăgi, a flecări; a importuna, a deranja; a se certa), cu suf. de asemenea expresiv -li (cf. Graur, BL, IV, 91). Alte explicații mai puțin plauzibile: din sb. čakalati „a flecări” (Scriban, Arhiva, 1913); din lat. *cicala, forma vulg. de la cicada (Körting 2161; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Philippide, II, 636; Pușcariu, RF, I, 269; cf. DAR), care lasă neexplicată păstrarea lui l intervocalic; din mag. csihol- (Drăganu, Dacor., VI, 270). – Der. cicală, s. f. (plictisitor, pisălog), formație regresivă; cicălitor, adj. (importun, pisălog); cicălos, adj. (pisălog).