chip n., pl. urĭ (und. kép dial. kíp, id., de unde și vsl. kipŭ. V. capiște). Imagine, figură: un chip de om. Înfățișare, față, aspect: frumos la chip. Formă, aspect: în chip de pasăre. Mod, fel: nu știŭ în ce chip să încep. Nu e chip, e imposibil. După chipu și asemănarea luĭ Dumnezeŭ, în forma luĭ Dumnezeŭ. Chip cĭoplit, statuă. A încerca fel și chip, a încerca toate mijloacele, a face tot posibilu. Chip saŭ chipurile, după cum se vede, după cum se pare, par’că, în formă: a venit chip (chipurile) să mă viziteze, (supt pretext de vizită) dar, în realitate, ca să mă spioneze.