certitudine [At: DA ms / Pl: ~ni / E: lat certitudo + -inis] Încredere deplină în cineva sau în ceva Si: siguranță.

CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină (în ceva sau în cineva). – Din lat. certitudo, -inis.

CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină (în ceva sau în cineva). – Din lat. certitudo, -inis.

CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină. V. convingere. Am certitudinea că el va veni la ea. CAMIL PETRESCU, U. N. 214.

CERTITÚDINE, certitudini, s. f. Siguranță, încredere deplină. – Lat. lit. certitudo, -inis.

certitúdine s. f., g.-d. art. certitúdinii; pl. certitúdini

certitúdine s. f., g.-d. art. certitúdinii; pl. certitúdini

CERTITÚDINE s. 1. v. convingere. 2. v. siguranță.

Certitudine ≠ dubiu, incertitudine

CERTITÚDINE s.f. Siguranță, neîndoială, încredere deplină. [Cf. fr. certitude, lat. certitudo].

CERTITÚDINE s. f. siguranță, convingere, încredere deplină. (< fr. certitude, lat. certitudo)

CERTITÚDINE ~i f. Caracter cert; convingere fermă; siguranță. ~ea că va veni. /<lat. certitudio, ~inis

certitudine f. 1. siguranță deplină și întreagă: certitudine matematică; 2. caracterul lucrului cert, stabil.

*certitúdine f. (lat. certitúdo, -údinis). Siguranță, convicțiune perfectă: știŭ cu certitudine că pacea nu va fi turburată.

CERTITUDINE s. 1. convingere, credință, încredințare, sentiment, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că voi învinge toate dificultățile.) 2. siguranță, (livr.) infailibilitate. (~ unui remediu.)

CERTITUDINE. Subst. Certitudine, siguranță, încredere, convingere, credință, încredințare. Asigurare, garanție, garantare, chezășie, chezășuire. Realitate, real, existență obiectivă, lucru real, stare de fapt. Probă, dovadă, mărturie, atestare; probare, demonstrare, dovedire, adeverire, confirmare, atestare, certificare, autentificare, Axiomă. Adj. Cert, sigur, evident, limpede ca lumina zilei, neîndoielnic, neîndoios, nedezmințit, hotărît, categoric, precis, netăgăduit, indubitabil (rar), indiscutabil, necondiționat, de netăgăduit, incontestabil. Sigur, garantat. Real, exact, obiectiv, faptic, autentic; adevărat. Convingător, probator, probatoriu, probant (rar), doveditor, adeveritor, mărturisitor (rar), confirmativ. Axiomatic. Vb. A avea certitudinea, a fi convins, a avea convingerea, a fi încredințat, a fi sigur de, a nu pune la îndoială, a crede sută la sută, a se încrede, a avea încredere. A asigura, a convinge, a încredința; a garanta, a gira, a chezășui. A certifica, a autentifica, a dovedi, a atesta, a confirma, a întări, a proba, a demonstra, a adeveri, a mărturisi. Adv. (În mod) cert, sigur, neîndoielnic, de netăgăduit. Exact, cu adevărat, cu siguranță, cu certitudine, sută la sută, cum te văd și (cum) mă vezi; în mod hotărît, fără doar și poate, indiscutabil, fără (nici o) îndoială, neîndoios, negreșit, desigur, garantat (fam.), categoric. V. adevăr, afirmație, siguranță.