3) cer, cerút și (vechĭ) cerșút, a cére v. tr. (lat. quáero, quáerere, supinu quaesítum, a căuta, a’ntreba, a ancheta; it. chiedere, pv. vfr. querre, sp. pg. querer. – Cer, ceĭ și ceŭ, cerĭ și ceĭ, cere; ceruĭ, vechĭ cerșuĭ; să cer, să cerĭ, să ceară, vechĭ să ceĭ, să ceĭe; imp. cere, nu cere; cerînd, vechĭ și ceind. V. cerșesc, chestiune, inchizițiune). Rog să mi se dea ceva: a cere un măr, o favoare. Solicit, pretind: a cere o funcțiune. Exig, pretind: a cere punga saŭ vĭața. Am nevoĭe: pămîntu cere ploaĭe, politeța cere să fiĭ blînd. Doresc, poftesc: stomahu îmĭ cere o limonadă. Cerșesc: calicu, pînă nu cere, nu mănîncă cu plăcere. Pețesc: a cere o fată în căsătorie. A cere înapoĭ, a reclama să ți se restitue. A cere un elev din internat, a cere să i se dea voĭe să ĭasă. A cere de pomană, a cere pomană saŭ milă, a cerși. V. refl. A cere voĭe: m’am cerut de la tata să mă duc la plimbare. A avea căutare, a se căuta: marfa asta se cere mult. A te cere de la profesor afară din clasă, a-ĭ cere voĭe să ĭeșĭ din clasă. Se cere, trebuĭe, e necesar: se cere să murim pentru patrie.