*1) caz n., pl. urĭ (lat. casus, d. cadere, a cădea, a se întîmpla. V. incident). Întîmplare: caz extraordinar. Exemplu: medicina citează multe cazurĭ de vindecare pin sugestiune. Împrejurare: ce să fac în asemenea caz? Teol. Caz de conștiință, împrejurare grea în care religiunea permite saŭ oprește acțiunea ta. Gram. Diferitele forme ale aceluĭașĭ număr la un cuv. declinabil: cele șase cazurĭ ale limbiĭ latine. A face caz de, a da atențiune, a te alarma. În acest caz, atuncĭ, în aceste condițiunĭ. În orĭ-ce caz, în tot cazu, orĭ-ce s’ar întîmpla, orĭ-cum ar fi. – La caz că, barb. îld. „în cazu cînd, dacă”.