caravélă sf [At: DUMITRACHE, 385 / Pl: ~le / E: it caravella, fr caravelle] Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut de spanioli și portughezi pentru călătorii lungi.

CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle.

CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle.

CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, folosită în trecut de spanioli și de portughezi. – It. caravella.

caravélă s. f., g.-d. art. caravélei; pl. caravéle

caravélă s. f., g.-d. art. caravélei; pl. caravéle

CARAVÉLĂ s.f. Navă cu vele cu patru catarge, folosită în trecut mai ales de spanioli și de portughezi. ♦ Bastiment turcesc. [< fr. caravelle, it. caravella, cf. port. caravela, sp. carabela].

CARAVÉLĂ s. f. navă rapidă, cu trei catarge și rază mare de acțiune, din sec. XV-XVI. (< fr. caravelle, port. caravela)

CARAVÉLĂ ~e f. (în sec. XIII-XVI) Corabie ușoară cu vele, folosită de spanioli și portughezi în călătorii de lungă durată. /<it. caravella, fr. caravelle

CARAVELĂ (< it., fr.) s. f. Velier cu 3-4 catarge, răspîndit în sec. 13-17; a fost folosit de Columb și Vasco da Gama.