carabiniéră sf [At: DN³ / Pl: ~re / E: ger Karabinier (heken)] 1-2 Carabină (1-2).

CARABINIÉRĂ, carabiniere, s. f. Carabină (2). – Din germ. Karabiner (haken).

*carabiniéră (-ni-e-) s. f., g.-d. art. carabiniérei; pl. carabiniére

carabiniéră s. f., pl. carabiniére

CARABINIÉRĂ s.f. Carabină (2). [Pron. -ni-e-. / cf. germ. Karabinier(heken)].

CARABINIÉRĂ s. f. carabină (2). (< germ. Karabinier /haken/)

CARABINIÉRĂ, carabiniere, s. f. Verigă metalică de dimensiuni reduse, având o clapetă cu deschidere spre interior, folosită ca element de legătură la asigurarea alpiniștilor în coardă în timpul escaladei.