cantautor, ~oare smf [At: DEX² / P: ~a-u~ / Pl: ~i, ~oare / E: it cantoautore] Cântăreț care-și compune singur textele și muzica.

CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur muzica și textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore.

CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore.

cantautoáre (can-ta-u-/cant-a-) s. f., g.-d. art. cantautoárei; pl. cantautoáre

cantautór (can-ta-u-/cant-a-) s. m., pl. cantautóri

cantautór s. m., pl. cantautóri

CANTAUTÓR s. m. cântăreț care își compune singur textele. (< it. cantautore)

CANTAUTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Cântăreț care își scrie singur muzica și textele cântecelor interpretate/ /<it. cantautore

cantautór s. m. Cântăreț care își compune singur melodiile ◊ „A.B. mărturisea nu de mult că se socotește pe sine în calitate de cantautor.” R.lit. 4 II 71 p. 5. ◊ „Printre succesele sale, multe dintre ele compoziții proprii (avem de-a face deci cu un «cantautor»), amintim [...]” Săpt. 31 V 74 p. 7. ◊ „Cantautorii tineri [sunt] îndeobște recunoscuți sub numele de folkiști [...]” Săpt. 23 VIII 84 p. 8. ◊ „A încetat din viață N. V., unul din cei mai mari cantautori români.” Ev.z. 11 X 95 p. 8; v. și Săpt. 10 III 72 p. 13 (din it. cantautore; DLI; DEX-S)