candid definitie

2 intrări

16 definiții pentru candid

candíd, ~ă a [At: MACEDONSKI, O. I, 163. / Pl: ~izi, ~ e / E: fr candide, lat candidus] Plin de candoare Si: curat, neprihănit, nevinovat, pur.
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. [Acc. și: cándid] – Din fr. candide, lat. candidus.
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat, pur, neprihănit. – Din fr. candide, lat. candidus.
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. (Despre oameni și despre înfățișarea și manifestările lor) Plin de candoare, fără cusur (din punct de vedere moral), curat (la suflet), nevinovat. Figura lui încă adolescentă, cu ochii albaștri, candizi, era concentrată. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 10/1. ◊ Fig. Luna... apăru candidă... între două stînci. IBRĂILEANU, A. 11.
CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. Plin de candoare; curat, nevinovat. – Fr. candide (lat. lit. candidus).
candíd/cándid adj. m., pl. candízi/cándizi; f. candídă/cándidă, pl. candíde/cándide
candíd adj. m., pl. candízi; f. sg. candídă, pl. candíde
CANDÍD adj. 1. v. inocent. 2. v. ingenuu.
Candid ≠ vinovat, ipocrit
CANDÍD, -Ă adj. Plin de candoare, pur, nevinovat. [< fr. candide, cf. lat. candidus – alb].
CANDÍD, -Ă adj. plin de candoare, pur, nevinovat, inocent. (< fr. candide, lat. candidus)
CANDÍD ~dă (~zi, ~de) 1) Care este plin de candoare; nevinovat; neprihănit; inocent. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă candoare; caracterizat prin candoare. Privire ~dă. /<fr. candide, lat. candidus
candid a. curat la suflet.
*cándid, -ă adj. (lat. cándidus, alb, strălucitor, d. candére, a străluci, a fi aprins. V. candelă, in-candescent, incendiŭ, încing 2). Plin de candoare. Adv. Cu candoare. – Fals candíd (după fr.).
CANDID adj. 1. cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, preacurat. (Un surîs ~.) 2. credul, ingenuu, inocent, naiv, neștiutor. (O ființă ~.)
CANDID lat. Candidus, „alb, curat”. I. Forme noi, după synaxar: 1. Candidĭa f. ard. (Nepos); cu afer. *Didu > Didești s.: vezi și tema Didi. 2. cu apoc. Canda b. (16 B II 30; 17 B III 289); Canda din Tetoi, 1640 (Pol 39) zis și Cînda. 3. Derivate; Candin, Magda (Met 96); II. Forme vechi, cu apoc.: 1. Cîndu și Cînda (13-15 B 143; 16 B III 147; AO XVIII 474; Cat; Giur 266, an. 1535; Ard II 166; Cotr; Olt; Gorj 298); – din Hațeg (AO XVI 231); olt. (16 B III 147); post. (RA V). 2. Cînde, fam. ard., sec. XIII (RI XII 68); -T., 1452 (DM 38); – V. (Met 65); Cîndea, frecv.; comis, olt. (AO XVI 93) m-te (ib. ard. 1534 (Paș); mold. (P14) Cîndescu, C., log. (AO XVI 331); -l (Dm); Cînd/ești, frații (Ard II 166); -eni s. Cîndea = Condea (Ind 13 – 16 B). 3. *Cîndelea: Cîndelești s.; Cîndiliță și Cînduleț, ard. (Paș). 4. Căndea 1761 (Acte Sc); – I. (Ard. II 38); Căndoiu (Ard); Cîndonii, 1504 (16 B I 22). III. Relație prob.: Candrea și Cîndreș b.; Cîndreni t. Pt. Cîndea < Candidus (OR 1) și Chindeas. Kende = Candidus (M mar 70). Pentru numele lui Chendi, Ilarie, scriitor ard., cf. magh. Kendefy < rom. Cîndescul.

candid dex

Intrare: candid
candid adjectiv
Intrare: Candid
Candid