cablu definitie

16 definiții pentru cablu

cáblu sn [At: ENC. TEHN. I, 178 / Pl: ~uri / E: fr câble] 1 Funie groasă obținută prin răsucirea unor (grupuri de) fire vegetale sau metalice, folosită la utilajul de transport sau de ridicat. 2 (Șîs ~ electric) Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3 Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m Si: ancablură.
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Mănunchi de fire textile sau metalice răsucite, folosit la tracțiuni sau la ridicat greutăți. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble.
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Funie groasă obținută prin răsucirea unor (grupuri de) fire vegetale sau metalice, folosită la utilajul de transport sau de ridicat. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanțe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble.
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Funie groasă, împletită din fire vegetale sau metalice, folosită la aparatele de transport și de ridicat. Cablu de macara ▭ Trag la cablu trei din față, Trei proptesc din urmă brațâ, Trei; de pîrghie înhață. DEȘLIU, M. 6. 2. Fir gros sau grup de fire metalice, de obicei acoperite cu un strat izolator și servind, la transportarea energiei electrice. Cablu submarin. Cablu de telecomunicații.
CÁBLU, cabluri, s. n. 1. Funie groasă obținută prin răsucirea unor (grupuri de) fire vegetale sau metalice, folosită la utilajul de transport sau de ridicat. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliș vegetal sau metalic). – Fr. câble.
cáblu (ca-blu) s. n., art. cáblul; pl. cábluri
cáblu s. n. (sil. -blu), art. cáblul; pl. cábluri
CÁBLU s. fir. (~ electric.)
CÁBLU s.n. 1. Funie groasă, făcută dintr-un mănunchi de fire vegetale sau metalice răsucite împreună. 2. Conductă electrică, făcută dintr-un mănunchi de fire metalice învelite într-un strat izolant. 3. (Mar.) Ancablură. [Pl. -uri, -le. / < fr. câble, cf. engl. cable].
CÁBLU s. n. 1. împletitură de fire, vegetale, sau metalice, pentru susținere ori tracțiune. 2. conductă electrică dintr-un mănunchi de fire metalice învelite într-un strat izolant. (< fr. câble, engl. cable)
CÁBLU ~ri n. 1) Frânghie groasă din fire vegetale sau metalice răsucite, folosită la tracțiune sau la ridicat greutăți. ~ de acostare. ~ de remorcare. 2) Conductor electric format din fire metalice izolate. 3) Unitate de măsură a lungimii (egală cu o zecime de milă marină) folosită în navigație. /<fr. câble
cablu n. otgon; cablu telegrafic, format din fire metalice și băgat în fundul apei spre a transmite depeșile intre două țări despărțite prin mare.
*cáblu n., pl. urĭ (fr. câble, pv. cable, d. lat- cápulus, mănunchĭ). Funie groasă (compusă din fire telegrafice saŭ telefonice învălite în caucĭuc saŭ în alt-ceva) pusă în apă: cablu transatlantic.
CABLU s. fir. (~ electric.)
CABLU împletitură din fire de oțel rezistent, de diverse grosimi și lungimi, având utilizări multiple. Cablul central al avionului este atașat în interiorul fuzelajului, de el acroșându-se carabinele cablurilor comenzilor de deschidere automată a parașutelor. Cablurile de aterizare sunt cabluri ce fac parte din hobanajul superior al unui deltaplan. Cabluri de zbor, cabluri ce fac parte din hobanajul inferior al unui deltaplan. Cablu de contravântuire (sin. corzi de contravântuire) împiedică fluturarea voalurii deltaplanului.
CABLU1 (< fr., engl.) s. n. 1. Element sau organ flexibil de susținere și de tracțiune, realizat prin cablare. ♦ C. fără fine = c. cu capetele legate astfel încît să formeze un circuit închis, folosit în transmisiuni, în transporturi cu elevatoare, cu benzi suspendate sau cu raclete etc. C. purtător = c. de susținere constituind elementul conducător în tracțiunea electrică feroviară. 2. Conductă electrică alcătuită dintr-unul sau din mai multe conductoare uni- sau multifilare izolate, acoperite cu material de umplutură și îmbrăcate într-o manta etanșă, acoperită (la c. armate) cu învelișuri metalice protectoare; sînt utilizate pentru transmisiunea energiei electromagnetice la frecvență industrială (c. electrice de energie), pentru transmisiunea semnalelor de telecomunicații (c. electrice de telecomunicații) etc. ♦ C. coaxial v. coaxial.

cablu dex

Intrare: cablu (pl. -luri)
cablu pl. -luri substantiv neutru
  • silabisire: -blu
Intrare: cablu (pl. -le)
cablu pl. -le