căușel sn [At: SEVASTOS, C., 175/6 / P: că-u~ / Pl: ~e / E: căuș + -el] 1-20 (Șhp) Căuș (1, 4, 7, 12, 15, 16, 20, 23, 26, 29). 21-40 (Șhp) Căuș (2, 5, 8, 11, 13, 16, 21, 24, 27, 30). 41-58 (Șhp) Căuș (3, 6, 9,14,17, 22, 25, 28, 31). 59 (Arg) Grad militar inferior Si: căprar.

CĂUȘÉL, căușele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui căuș. [Pr.: că-u-] – Căuș + suf. -el.

CĂUȘÉL, căușele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui căuș. [Pr.: că-u-] – Căuș + suf. -el.

CĂUȘÉL, căușele, s. n. (Popular) Diminutiv al lui căuș (1). Să-ți dau și eu... Un căușel de făină. SEVASTOS, C. 175. – Pronunțat: că-u-.

CĂUȘÉL, căușele, s. n. (Pop.) 1. Diminutiv al lui căuș. 2. Căprar. [Pr.: că-u-]

căușél (pop.) (că-u-) s. n., pl. căușéle

căușél s. n. (sil. că-u-), pl. căușéle