CĂPȘÚNĂ, căpșuni [din DER, la art. cap (1396)]: cap (-pete), s. n. [...] < Lat. *capum, forma vulgară de la caput [...]. De aceeași proveniență trebuie să fie și căpușe, s. f. [...]. Der. căpușí (var. încăpușá), vb. (a înmuguri); căpúșnic, s. m. (frăguță, Cirsium oleraceum); căpșúnă, s. f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvânt nu lasă nici o îndoială (cf. alb. și mr. căpușă „căpușă” și „fragă”); pentru suf. Pușcariu, Dacor., I, 593, propune -ună, care nu este curent în rom. (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la *căpușun, cu suf. -un, cf. gărgăun, și cu sing. refăcut pe baza pl. Der. căpșunícă, s. f. (frăguță; specie de plantă); căpșuníu, adj. (culoarea căpșunii). [...]