CÎMPÍE, cîmpii, s. f. Suprafață întinsă, fără accidente de teren însemnate; șes, cîmp. Cîmpia aburea în soarele dimineții, scînteind pînă departe. SADOVEANU, M. C. 178. Îmbrățișîndu-ne cîmpia, Te uiți adesea înapoi. GOGA, P. 15. Cîmpiile ne-așteaptă Cu flori și cu covoare-ntinse. VLAHUȚĂ, O.A. I 74. Ieniceri... și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine in cîmpii. EMINESCU, O. I 146. Cîte flori sînt pe cîmpie, Nu-s ca tine, tu, Mărie. JARNÍK-BÎRSEANU, 380. ◊ (În comparații) Trecut-ai cînd ceru-i cîmpie senină, Cu rîuri de lapte și flori de lumină. EMINESCU,O.I 37. [Luna] fanai purtat de valuri pe a mărilor cîmpie. ALEXANDRESCU, P. 138.