BUȘTEÁN, bușteni, s. m. Trunchi de copac (de obicei întreg) tăiat și curățit de crengi; partea tulpinii rămasă în picioare, după tăiere, cu rădăcinile înfipte în pămînt. V. butuc, buturugă. Înșfăcă într-o singură mînă gleznele subțiri ale lui Ioniță... și așa, purtîndu-l ca pe un buștean, porni spre poartă. GALAN, Z. R. 271. Pare că un rîu de bușteni curge printre munți. BOGZA, C. O. 372. Peștii... pluteau alături cu buștenii noduroși de stejari. ODOBESCU, S. III 276. ◊ (Ca termen de comparație pentru a arăta imobilitatea, insensibilitatea sau izolarea; uneori adverbial) Egreu să te vezi așa deodată strîns și să stai ca un buștean. SLAVICI, O. I 357. Găsi pe toți morți bușteni. ISPIRESCU, L. 139. De nu vii, bade-n o lună, Mă afli pe cîmp nebună; De nu-i veni într-un an, Mă afli neagră buștean! HODOȘ, P. P. 217. De știam Cît o să pat într-un an... Rămîneam singur buștean. TEODORESCU, P. P. 324. ◊ Expr. A dormi buștean = a dormi adînc. Neauzind cocoșul cîn- tînd, dormi buștean, pînă se apropie ziua bine. ȘEZ. V 20. A (se) lămuri buștean = a lăsa (sau a rămînea) tot nedumerit, în urma unor explicații neclare.