BÚRĂ s. f. 1. (De obicei determinat prin «de ploaie») Ploaie măruntă și deasă, burniță. Vîntul sufla mai friguros, desfundînd iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. REBREANU, P. S. 87. Vîntul suna în brazi ca o bură de ploaie. IBRĂILEANU, A. 155. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Fig. Pe fața albă, sticleau ochii în bură de lacrimi. SADOVEANU, O. I 250. Tremurînd ea licurește și se pare a se rumpe. Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. EMINESCU, O. I 76. 2. Ceață amestecată cu ploaie foarte măruntă. ◊ (Poetic) Cumnate Manole, a grăit uncheșul, de-acu dusu-m-am și eu. Mă întorc în bură și negură, cum spune cîntecul din bătrîni. SADOVEANU, N. F. 187. Bura piscului = ceața care acoperă vîrful unui munte sau al unui deal mai înalt, în zilele ploioase (uneori și în zilele senine).