burtă definitie

39 definiții pentru burtă

búrtă sf [At: PANN, E. II, 103 / V: bấrtă / Pl: ~rți / E: nct] 1 (Pop) Abdomen. 2 (Îs) Ciorbă de ~ Ciorbă făcută din stomac de vită. 3 (Pfm; îe) A sta cu ~ a la soare A sta degeaba. 4 (Îs) ~ de popă Persoană care bea și mănâncă mult. 5 (Fig) Partea bombată, proeminentă a unui obiect. 6 (Reg; îc) ~ a-gâștii Iarbă măruntă și foarte moale.
burtăvérde smi [At: DEX2 / E: burtă + verde] (Înv; im) 1 Burghez (7). 2 Persoană insensibilă la valorile culturale Si: filistin. 3 Om leneș și indolent. 4-5 Șorț sau brâu verde purtat de negustori.
BÚRTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. (Ir.) Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.
BURTĂ-VÉRDE, burtă-verde, s. m. și f. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde.
BÚRTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.
BURTĂVÉRDE s. m. invar. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om leneș, comod, indolent. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Burtă + verde.
BÚRTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pîntece. Da, i-am văzut pe toți... Pe miliardarii cu burțile moi, Pe toți îngrășații din războită de ieri. DEȘLIU, G. 44. Afin lovi cerbul de trei ori în burtă. ISPIRESCU, L. 116. ◊ Fig. Nu simți că a plecat corabia, dacă ești în burta ei. CAMIL PETRESCU, T. II 613. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. A se lungi cu burta la pămînt = a se umili peste măsură. Sluțenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pămînt și umbla cu șoșele, cu moinele, să înduplece fata a-l lua de bărbat. ISPIRESCU, L. 47. Burtă de popă, se zice despre cineva care mănîncă și bea mult. Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pîntece de vacă. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. Burta butoiului.
BURTĂVÉRDE s. m. invar. 1. Termen ironic, depreciativ, pentru burghez, (la început mai ales) pentru negustor. Îmi pare rău că nu ne-am uitat mai atent atunci în tren. Eu am crezut că-i un îmbogățit de război. Un burtă-verde. C. PETRESCU, C. V. 88. ♦ Fig. Om incapabil de a aprecia valorile spirituale (arta, literatura, știința etc.); filistin. 2. (Învechit) Șorț sau brîu verde purtat altădată de negustori.
BÚRTĂ, burți, s. f. 1. Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din pântece de vacă. ◊ Expr. A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult (având pântecele mare). 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte.
BURTĂVÉRDE s. m. invar. 1. Termen ironic, depreciativ, pentru burghez, mai ales pentru negustor. ♦ Om incapabil să aprecieze la valorile spirituale; filistin. 2. (Înv.) Șorț sau brâu verde purtat altădată de negustori. – Din burtă + verde.
búrtă s. f., g.-d. art. búrții; pl. burți
!búrtă-vérde s. m. și f., g.-d. lui búrtă-vérde; pl. búrtă-vérde
búrtă s. f., g.-d. art. búrții; pl. burți
burtăvérde s. m. invar.
BÚRTĂ s. v. abdomen.
BÚRTĂ s. v. stomac.
BÚRTĂ ~ți f. pop. 1) Parte a corpului, la om și la animale, dintre torace și bazin, în care se află stomacul, intestinele și alte organe interne; pântece; abdomen. * A sta cu ~ta la soare a sta degeaba; a trândăvi. A-și face ~ta tobă a mânca mult, fără măsură. 2) fig. Parte proeminentă (a unui obiect); pântece. [G.-D. burții] /Orig. nec.
burtă f. partea de jos a pântecelui. [Bulg. BURTA: vorbă primitiv identică cu bortă, cu sensul fundamental de «cavitate» (de trunchiu, de corp, de lucruri)].
burtă-verde m. om dat la interese și vieață materială și deci incapabil de cugetări mai înalte, de sentimente mai nobile: Ianache burtă-verde, porecla poporului român, ca Jacques Bonhomme în Franța sau ca John Bull în Anglia. [Lit. burtă robustă (cf. «Român verde»), adică om robit pântecelui].
búrtă și (nord) bî́rtă f., pl. țĭ (met. d. sîrb. trba a.î. V. tîrban, bîrdan). Fam. saŭ iron. Pîntece.
burtă-vérde m., pl. fără gen al luĭ (de la obĭceiu bacalilor de-a purta o pestelcă de postav verde). Iron. Om materialist care nu se interesează de artă. Epitet cu care socialiștiĭ săracĭ îi gratifică pe „burghejĭ”.
burtă s. v. STOMAC.
BURTĂ s. (ANAT.) abdomen, pîntece, (înv. și pop.) mațe (pl.), (pop.) inimă, (reg.) bandor, bîrdan, burduh, burduhan, dobă, foale, rînză, vintre, (prin Mold.) buft.
búrtă s. f. (lb. vorbită) Excrescență, lungime (nedorită) ◊ „«Scrisori de vacanță» (roman epistolar, apărut în Editura Cartea Românească) de T.C. conținând nu puține pagini de epică izbutită, dar și unele «burți» ale textului.” Săpt. 6 V 77 p. 8. ◊ „[...] ceea ce nu înseamnă că filmul nu are și câteva «burți» cum se zice în jargon, meandre cum s-ar zice mai poetic.” R.l. 16 II 78 p. 2. ◊ „Nici chiar [filmul] «Patul conjugal» nu este scutit de «burți» scenaristice.” Lit. 36/94 p. 11. ◊ „Regizorul filmului [...] tocmai taie «burțile» la montaj.” As 182/95 p. 12 (de la burtă „abdomen”, prin analogie de formă)
BURTĂ subst. I. 1. Burt/a fam., 1726 (Paș); -an, fam. act.; Burlă, L., ard. 2. Burtea boier (Cat; Giur 180); – fam. (Sd XVI 158, XXII) etc. 3. Burtel (Hur). 4. Burtic/ă și -el, fam. (Tel 58). 5. Burtin act. 6. Burtul, R. (RS 71); – olt. (16 B VI 146). 7. Burluș (Sd X). II. Din plur. burți: 1. Burțea, munt. (RI XI 315). 2. Burțac mold. (Sur V). 3. Burțan (Met 180). 4. Burțoiul (16 B VI 313). Cont. cu burtical dim. < burta (DLR): Burțucal olt. (17 B III 536).
a da buzunări la burți expr. (intl.) a lovi cu cuțitul în burtă.
a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură.
a lăsa cu burta la gură expr. (d. bărbați) a lăsa (o femeie) gravidă.
a merge pe biteș / pe blat / pe burtă / pe gușă / pe șest expr. 1. a păstra un secret. 2. a acționa pe ascuns.
a se bate pe burtă (cu cineva) expr. a fi în relații familiare (cu cineva).
a se bate pe burtă cu toată lumea expr. a fi exagerat de sociabil.
a se pune cu burta pe carte expr. a se apuca de învățat.
a sta cu burta la soare expr. 1. a face plajă. 2. a fi pasiv / comod / nepăsător.
a-și pune burta la cale expr. a mânca pe săturate.
burtă, burți s. f. lungime nedorită a unui text; pasaj prolix / redundant.
cornu’ burții expr. (livr.) penis.
cu burta la gură expr. (d. femei) gravidă.
pe biteș / blat / burtă / gușă / șest / șestache / șustă expr. în secret; pe ascuns
ține-mă de mânerul burții expr. (adol.) lăsă-mă-n pace!

burtă dex

Intrare: burtă
burtă substantiv feminin
Intrare: burtă-verde
burtă-verde substantiv feminin invariabil
burtă-verde substantiv masculin invariabil
burtăverde substantiv masculin invariabil
burtă substantiv feminin
verde 1 adj. adjectiv
Intrare: Burtă
Burtă