bundiță definitie

10 definiții pentru bundiță

bundíță sf [At: LB / V: bon~ / Pl: ~țe / E: bundă + -iță] 1-2 (Șhp) Bundă (1) (mică) din piele de miel cu cusături Si: (reg) bundric (1-2), bunduță (1-2). 3 (Îc) ~ ța-vântului Plantă erbacee, cu flori violete-purpurii, care crește pe câmpuri, pe dealuri Si: (reg) scorgoi, solovărviță (Phlomispurgens).
BUNDÍȚĂ, bundițe, s. f. 1. (Pop.) Diminutiv al lui bundă. 2. (Bot.; în compusul) Bundița-vântului = plantă erbacee cu flori violete-purpurii, care crește prin fânețe, pe câmpuri, pe dealuri (Pholomis pungens). – Bundă + suf. -iță.
BUNDÍȚĂ, bundițe, s. f. 1. Diminutiv al lui bundă. 2. (Bot.; în compusul) Bundița vântului = plantă erbacee cu flori violete-purpurii, care crește prin fânețe, pe câmpuri, pe dealuri (Phlomis pungens). – Bundă + suf. -iță.
BUNDÍȚĂ, bundițe, s. f. Diminutiv al lui bundă. 1. v. bundă (1). 2. (Mold., Bucov.; în forma bondiță) v. bundă (2). Flăcăii cu ițari strînși pe vină, cu bondițe înflorite pe trup, cu cămăși cu pui. SADOVEANU, O. I 73. Toți de-a rîndul îmbrăcați cu cămeșuice cusute cu bibiluri și albe cum e helgea, cu bondițe mîndre, cu ițari de țigaie și încălțați cu opincuțe. CREANGĂ, A. 75. – Variantă: bondíță s. f.
BUNDÍȚĂ s. f. Diminutiv al lui bundă.
bundíță (reg.) s. f., g.-d. art. bundíței; pl. bundíțe
bundíță s. f., g.-d. art. bundíței; pl. bundíțe
BUNDÍȚĂ s. 1. cojocel, pieptăraș. (O ~ bordată cu dihor.) 2. (BOT.) bundița-vântulul (Phlomis pungens) = (reg.) scorogoi, solovârfiță.
bundiță f. cojocel.
BUNDIȚĂ s. 1. cojocel, pieptăraș. (O ~ femeiască.) 2. (BOT.) bundița-vîntului (Phlomis pungens) = (reg.) scorogoi, solovîrfiță.

bundiță dex

Intrare: bundiță
bundiță substantiv feminin