bunătáte (bunătắți), s. f. – 1. Însușirea de a fi bun. – 2. Blîndețe, dulceață. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate bună, valoare. – 5. Bunuri, bogății, averi. – 6. (Pl.) Mîncare sau băutură foarte bună. – Mr. bunătate, megl. bunătati. Lat. bŏnĭtātem (Pușcariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bontá, prov. bontat, fr. bonté, sp. bondad, port. bondade. – Der. îmbunătăți, vb. ( a face ca ceva să devină mai bun).