bunătate definitie

15 definiții pentru bunătate

bunătáte sf [At: COD. VOR 146/13 / Pl: ~tăți, (rar) ~ tățuri / E: lat bonitas, -atem] 1 Însușirea de a fi bun (2) Si: (îvr) bunătăcios, bunătămare (1), bunețe (1). 2 Înclinația de a face bine. 3 Îndurare. 4 Milă. 5 Blândețe. 6 Politețe. 7 (Îs) ~ de om Om foarte bun (1). 8 (Îe) A avea (face) ~(a) să (sau de)... A avea bunăvoința să... 9 (îc) Ai ~(a) Te rog, fii bun. 10 Faptă bună (40). 11 Binefacere. 12 Gust bun (26). 13 (Lpl) Delicatese culinare. 14 (Lpl) Băutură fină. 15 (Mpl) Lucru de calitate foarte bună. 16 Calitate a ceva. 17 (Lpl) Averi.
BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -atis.
BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -atis.
BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun (I 1), înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, îngăduință, blîndețe. Tata a rîs cu bunătate. SADOVEANU, N. F. 14. Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară... din omul reajuns o fiară. MACEDONSKI, O. I 62. A îndreptat-o și ea, cu multă bunătate și blîndeță, la soră-sa cea mai mare. CREANGĂ, P. 91. 2. Bunăvoință, amabilitate, li răspunse cu bunătate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) sau fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun. Ai bunătatea de-mi deschide ușa. 3. (De obicei la pl. și construit cu verbul «a face») Faptă bună, binefacere, bine. Multe bunătăți... făcuse oamenilor. ISPIRESCU, L. 295. ◊ (Ironic) Multe bunătăți mai făcuse și ea în viața ei! CREANGĂ, P. 315. 4. Gust bun, plăcut (al unei mîncări sau al unei băuturi). Începe a bea lacom la apă și a-și linge buzele de dulceața și bunătatea ei. CREANGĂ, P. 214. II. (Concretizat; mai ales la pl.) 1. Ceva bun de mîncat, de o calitate deosebită; mîncare sau băutură bună. Lui domnu inginer a nostru [i-a adus] o ploscă cu rachiu de afine. Cunoaște domnu inginer a nostru asemenea bunătate. SADOVEANU, N. F. 10. Mergeam cu trăsura în luncă – tata, mama, copiii și coșurile cu bunătăți – ca să mîncăm pe iarbă verde. GALACTION,O. I 8. Nu tot umblați după bunătăți; mai mîncați și răbdări prăjite. CREANGĂ, A. 110. 2. Lucru de calitate foarte bună. Am cumpărat o stofă, o bunătate! (Cu determinări introduse prin prep. «de» arată calitatea. determinantului) Na ploscuța aceasta și be dintr-însa, că-i păcat să se piardă bunătate de băutură ca aceasta. SBIERA, P. 39. Peste nouă luni de zile născu o bunătate de copilaș. ISPIRESCU, L. 133. Uite cum îmi năpăstuiam bunătate de nevastă! ȘEZ. V 10. 3. (La pl. și, cu sens colectiv, la sg.) Averi, bogății. Era să cadă jos Ioaneș cînd văzu atîta bunătate: aur peste aur, galbeni mîndri, noi. RETEGANUL, P. IV Se folosea de bunătățile pămîntului. SBIERA, P. 304. Toate bunătățile de pe lume erau acum în palaturile lor. CREANGĂ, F. 85. Țarigradu-i oraș mare, Multă bunătate are. ȘEZ. IV 8. – Pl. și: (II 1) bunătățuri (SADOVEANU, N. F. 23, M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 68).
BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -itatis.
bunătáte s. f., g.-d. art. bunătắții; (binefaceri, mâncăruri, bogății) pl. bunătắți
bunătáte s. f., g.-d. art. bunătății; (binefaceri, mâncăruri bune, bogății) pl. bunătăți
BUNĂTÁTE s. 1. v. blândețe. 2. v. amabilitate.
Bunătate ≠ răutate
bunătáte (bunătắți), s. f.1. Însușirea de a fi bun. – 2. Blîndețe, dulceață. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate bună, valoare. – 5. Bunuri, bogății, averi. – 6. (Pl.) Mîncare sau băutură foarte bună. – Mr. bunătate, megl. bunătati. Lat. bŏnĭtātem (Pușcariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bontá, prov. bontat, fr. bonté, sp. bondad, port. bondade. – Der. îmbunătăți, vb. ( a face ca ceva să devină mai bun).
BUNĂTÁTE ~ăți f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plină de bunăvoință; amabilitate. * Ai ~atea fii amabil. 3) pl. Faptă bună; binefacere. * Fă-mi ~atea fă-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate bună. 5) pl. Mâncăruri și băuturi gustoase. [G.-D. bunătății] /<lat. bonitas, ~atis
bunătate f. 1. însușirea celui bun; 2. dispozițiune morală de a face bine; 3. tot ce-i excelent; o bunătate de om, o bunătate de vin; 4. formulă de politeță: bunătatea d-tale; 5. pl. lucruri sau fapte bune: tot felul de bunătăți. [Lat. BONITATEM].
bunătate f., pl. ățĭ (lat. bónĭtas, -átis, it. bontá, pv. bontat, fr. bonté, sp. bondad, pg. bondade). Calitatea de a fi bun. O bunătate de om, un om foarte bun. A face cuĭva o bunătate, a-ĭ face un bine, un serviciŭ. Ia fă bunătate și..., ĭa fă bine, ĭa fă-mi plăcere și... Pl. Bunătățĭ, lucrurĭ bune de mîncat.
BUNĂTATE s. 1. blîndețe, (livr.) mansuetudine, (rar) blajinătate, (reg.) bunețe. (Era de-o ~ proverbială.) 2. amabilitate, bunăvoință. (Te rog să ai ~ să-mi spui cît e ceasul.)
BUNĂTATE. Subst. Bunătate, omenie, omenire (înv.), cumsecădenie, blîndețe, blajinătate (rar), mansuetudine (livr.), bonomie (livr.). Mărinimie, magnanimitate (livr.), generozitate, galantonie (fam., rar), larghețe, dărnicie; binefacere, filantropie; altruism. Indulgență, îngăduință, îndurare, milă, milostenie, milostivire, miluire, compătimire, compasiune (livr.), toleranță, tolerantism, clemență (livr.), caritate, iertare, iertăciune (înv. și pop.), umanitarism, umanitate. Dragoste, prietenie, iubire, afecțiune. Cordialitate, bunăvoință, proeresis (grecism înv.), voie vegheată (înv.), afabilitate, solicitudine, amabilitate. Om de bine, bonom (livr.); binefăcător, binevoitor, filantrop, altruist. Adj. Bun, binevoitor, uman, omenos, omenesc (înv. și pop.), inimos, de inimă, cu inimă, de omenie, cumsecade, generos, galanton (fam.), galant, larg (fig.), culant, amabil, inimos, omenit (înv.), blînd, mansuet (rar), blajin, bun la suflet (inimă), bun ca pîinea caldă, de miere, de zahăr, bun ca sînul mamei, bun de pus la rană. Mărinimos, magnanim (livr.), generos, darnic, miluitor (înv.), binefăcător, benefic, filantropic; altruist, cu inima largă. Indulgent, înțelegător, îndurător, îngăduitor, milos, milostiv, tolerant, clement (livr.), caritabil, iertător. Cordial, afabil, amical, prietenos, prietenesc. Vb. A fi bun, a fi om de inimă, a fi bun la inimă, a avea inimă bună (largă), a fi plin de omenie, a fi omul (pîinea) lui Dumnezeu. A face un bine (cuiva), a dărui, a dona, a face pomană, a milui (înv.), a da (ceva) cu mîneci largi. A se îndura, a ierta, a cruța, a se milostivi. A iubi, a simpatiza, a privi pe cineva cu ochi buni, a dori (cuiva) binele. Adv. Cu bunătate, cu bunăvoință, cu duhul blîndeții, cu buna, cu omenie, cu generozitate; cu dragă inimă, cu toată inima, din inimă, ca de la om la om, omenește. V. dărnicie, dragoste, iertare, milă, moralitate, omenie, prietenie.

bunătate dex

Intrare: bunătate
bunătate substantiv feminin