BUCLÚC, buclucuri, s. n. 1. Belea, încurcătură, necaz. Nourul acela-i cu bucluc. De-acu vine iarna. SADOVEANU, 23. Tii! Mare bucluc. Tocmai mie să mi se întîmple una ca asta. SEBASTIAN, T. 224. 2. Ceartă, discordie. După bucluc umbli, peste bucluc ai dat. CREANGĂ, P. 306. Caută bucluc (sau buclucul) cu luminarea. 3. (Mold., Bucov., mai ales la pl.) Obiecte neînsemnate, mărunțișuri. V. calabalîc, catrafuse. Nimerindu-se însă să aibă rămase în buclucurile sale numai două sticle de burgund (= vin) roșu, domnul abate ne-a biruit. SADOVEANU, Z. C. 17. Am găsit și secure, și frînghie... pe sub buclucurile d-tale. CREANGĂ, P. 134. ◊ (La sg., în construcții eliptice, precedat de negații) Lucru fără importanță, fleac, moft. Bre, bre, bre, dar ce omăt zdravăn! Iarnă, nu bucluc! CONTEMPORANUL, VIII 298. – Variantă: boclúc (ȘEZ. IV 4) s. n.