brî́nză f., pl. inuz. e (met. din lat. zaberna, din care pe de o parte, s’a făcut zăgîrnă, torbă de pus brînza la scurs, ĭar pe de alta *zbîrnă, apoĭ brînză, de unde și ung. brindza, slovac. și rut. bryndza, pol. brendza. Tot așa: rus. dial. panér, brînză, it. „paner”; lat. mántĭca, desag., sp. manteca, unt; rom. ghivecĭ, oală și „un fel de mîncare”, saŭ cánură care la început însemna „țeavă”, apoĭ „firu înfășurat pe această țeavă”. Cp. și cu sfarog și sifon.). O substanță albă consistentă care se scoate din lapte (Cînd lașĭ laptele crud doŭă zile zile într’o oală, se formează la suprafață smîntîna. După ce ĭeĭ smîntîna cu lingura și ajungĭ la zer, puĭ oala să se’ncălzească lîngă foc, dar nu să fearbă. Astfel, brînza se întărește. Luînd oala și răsturnînd-o într’o pînză zeru se scurge, și rămîne brînză curată). Fig. Iron. A nu face brînză într’o afacere, a nu reuși. A strica brînza pe cineva, a te certa, a rupe relațiunile cu el. Nu e nicĭ o brînză de capu luĭ (orĭ de el), nu valorează nimic. V. caș, urdă, telemea.