broască sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~aște / E: mpl *brosca] 1 Animal amfibiu din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana rana). 2 (Pfm; îe) Lac să fie că ~aște se-adună! Numai prilej bun ori belșug să fie, că se-adună întotdeauna cumpărători sau prieteni. 3 (Pfm; îe) Ochi de ~ Ochi bulbucați. 4 (Pfm; îe) Când o face ~ca păr Niciodată. 5 (Pfm; îe) Plouă cu ~ște Plouă torențial. 6 (Pfm; îe) A se face (a se lipi) ~ la (pe) pământ A se ascunde întinzându-se pe pământ pentru a nu fi văzut. 7 (Zlg; îc) ~ verde sau ~-de-iarbă Brotac (Hyla arborea). 8 (Zlg; îc) ~ râioasă sau ~-de-pământ, ~ buboasă, ~ buburoasă Specie de broască foarte neplăcută la vedere, având pe corp niște umflături din care se scurge un lichid bălos și iritant (despre care se crede, în mod greșit, că ar fi otrăvitor sau ar răspândi râia) Si: bombină, cioască, ioarcă, lioarcă, mioarcă. 9 (Îc) ~ țestoasă (sau cu țest, cu țist, cu troacă, cu carapace) Specie de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testugo graeca și hermannî), iar altele în apă (Emys orbicularis). 10 (Bot; îc) ~ca apei Plantă erbacee acvatică, cu tulpina cilindrică, ramificată, frunze ovale sau ascuțite, cufundate în apă și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 11 (Bot; îae) Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament Si: (reg) limba-soacrei, palmă-cu-spini (Opuntia ficus indica). 12-13 (Bot; îc) Lâna ~aștei Lână broștească (7-8). 14 (Fig) Copil mic Cf broscoi, brotan. 15 (Pop; la oameni) Umflătură (nedureroasă) ce se formează sub pielea de la pleoape sau a obrajilor. 16 (Pop) Nod sub piele. 17 (Pop) Gușă. 18 (Pop) Modâlcă. 19 (Pop) Scrofule. 20 (Pop) Umflătură în stomac. 21 (Med; pop) Urcior. 22 (La vite) Umflătură formată pe (sau sub) limbă, la margine sau sub falcă. 23 (Teh) Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. 24 (Pop) Rindea folosită la netezirea scândurilor. 25 (Pop) Unealtă de fierărie nedefinită mai îndeaproape. 26 (În industria petrolieră, complinit prin „de pene”) Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei, când se introduc sau se scot din puț. 27 (Înv) Bucată de lemn sau de fier gros și lat pe care se sprijinea grindeiul roții morii Si: brotac Cf bontău. 28 (Înv) Bucată de fier gros în care se învârteau călcâiele de fier ale ciuturii[1] (la moară) Si: brotac (2). 29 (Înv) Parte de la mijlocul barelor ce susțin sulul leagănului Si: tigaie. 30 (Îvp) Osie la teleaga plugului. 31 O parte a mesei dulgherului Si: drug. 32 (Pop) Capăt crestat și, adesea, înflorit al stâlpilor unei case Si: capitel Cf bașlâc. 33 (Pop) Capăt al scăunoaiei. 34 (Pop) Parte în care se fixează sfredelul. 35 (Pop) Șurubelniță cu care se strânge teascul. 36 (Muz) Parte inferioară a arcușului. 37 Porțiune din luntre. 38 (Lpl) Parte din războiul de țesut. 39 (Reg) Bucată de pânză ori de postav în formă de romb cusut la subraț. 40 (Îrg) Bucată triunghiulară cusută la cămașă, pe umăr, lângă guler sau la subraț. 41 (Înv) Model în țesătura pânzei. 42 (Înv) Opincă rău croită Si: hârzoabă. corectată

BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Broască râioasă = gen de broaște cu pielea acoperită de negi, din care, în caz de primejdie, se elimină un lichid iritant. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. 1. Animal amfibiu din ordinul batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, cu gura largă și cu ochii bulbucați; trăiește în apă și prin locuri umede (Rana esculenta). Tălăngenii văzuseră trăsura săltînd peste cîmp ca o broască. PAS, L. I 15. Bocancii lui Bozan păreau niște broaște strivite. SAHIA, N. 34. Cînd să ațipească, deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri, care de care mai uricioase... unele orăcăiau ca broasca, altele mormăiau ca ursul. CREANGĂ, P. 302. Lac să fie (sau de-ar fi), că broaște sînt destule (sau se adună) (= prilej să fie, că amatori se ivesc). ◊ Expr. Cînd o face broasca păr = niciodată. A se face (sau a se grămădi, a se lipi) broască la (sau pe) pămînt = a se piti, a se așterne la pămînt spre a nu fi zărit. Mă fac broască la pămînt, Îmi așez durda spre vînt. ALECSANDRI, P. P. 260. Ochi de broască = ochi bulbucați. 2. Compuse: broască-verde sau broască-de-iarbă = broatec; broască-rîioasă sau broască-buboasă = specie de broască, cu pielea acoperită de niște umflături din care, cînd e în primejdie, se scurge un lichid iritant (despre care unii cred, în mod greșit, că ar răspîndi rîia) (Bufa). A prins o broască-rîioasă și cînd s-a înfierbîntat broasca, au început a curge dintr-însa niște zoi spurcate. SBIERA, P. 16; broască-țestoasă = reptilă din ordinul chelonienilor, cu corpul închis într-o carapace osoasă (numită «țest» sau «țeastă» ), care este în legătură cu scheletul (Testudo Graeca). Am văzut... intrînd înot, subt podul plaurului pe care ne aflam, o broască-țestoasă. «Broască cu covată» a numit-o Culai. SADOVEANU, N. F. 67. Iată că o broască-țestoasă ieșise pe luciul apei. ISPIRESCU, L. 34. II. 1. Mecanism de metal, aplicat la o ușă, la un sertar, la o cutie etc., cu ajutorul căruia aceasta se poate închide și încuia. Se aude din dreapta o cheie răsucită în broască. SEBASTIAN, T. 256. Băgă cheia în broasca ușii și întorcînd-o nițel, scîrț! ușa se deschise. ISPIRESCU, L. 50. Broasca acelor uși, cu plăsele mari de aramă gravate cu chipuri, poartă încă inscripțiunea numelui său. ODOBESCU, S. I 459. 2. Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei, atunci cînd se introduc sau se scot din puț. 3. (Olt.) Un fel de rindea. 4. (Regional) Umflătură (nedureroasă) sub piele. V. chist. 5. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cărnoase (cu sau fără spini), cultivată la noi ca plantă ornamentală (Opuntia ficus indica). ◊ Compuse: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu tulpină cilindrică ramificată, cu frunze ovale sau ascuțite, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens); iarba-broaștei v. iarbă; mătasea- (sau lîna-) broaștei v. mătase.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. (De obicei colectiv) Nume generic dat plantelor erbacee, de obicei necultivate, ale căror părți aeriene sînt verzi, subțiri și mlădioase și servesc ca hrană animalelor erbivore. Un fir de iarbă. ▭ Dinu se trînti în iarbă, mai la o parte, ca să se odihnească. BUJOR, S. 52. Zac pierdut în iarba-naltă, Privind, cu ochii beți de poezie, A cerului albastră-mpărăție. IOSIF, V. 72. Pe cîmpie Liniște era, Iarba cea verzie Nici se clătina. ALECSANDRI, O. 171. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult pînă ți se va împlini ceea ce dorești sau ce ți s-a promis de către cineva. Din pămînt, din iarbă verde = oricare ar fi greutățile, cu orice preț, negreșit, neapărat. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. Cîtă frunză, cîtă iarbă sau cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba v. frunză. 2. (Mai ales la pl.) Buruieni de tot felul (uneori servind ca medicament, ca antidot sau ca otravă). A pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care [dușmanul] cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. Aleargă din stîncă-n stîncă Și cată, culege ierburi. CONACHI, P. 86. ◊ Iarbă rea = buruiană otrăvitoare; fig. om rău, dăunător societății. Foaie verde iarbă rea, Iacă văz o porumbea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. ◊ Expr. A căuta (pe cineva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva) ca după iarba de leac v. leac. 3. (Uneori determinat prin «de pușcă») Praf de pușcă. Atunci, cîteva luni d-a rîndul, nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37. Punea iarbă cu mîna Și gloanțe cu chivăra. ȘEZ. II 77. 4. Compuse: iarbă-de-mare (sau iarba-mării) = plantă erbacee acvatică, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formînd adesea întinse pajiști submarine; se folosește în tapițerie (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică cu flori albe (Hydrocharis morsus- ranae); iarba-fiarelor sau (mai rar) iarba-fierului = plantă erbacee veninoasă, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); (în basme) iarbă cu puterea miraculoasă de a deschide orice ușă, lacăt, încuietoare etc.; p. ext. putere supranaturală, prin care se poate ajunge la un rezultat greu de obținut. Cei ce au avut interesul să le tăinuiască aveau și iarba-fiarelor care descuia lacătele. PAS, Z. III 256. Manlache are iarba-fiarelor și nu-l atinge glonțul. POPA, V. 187. Dacă ai avea iarba-fierului, ai putea să sfărmi broaștele. ALECSANDRI, T. I 447; iarbă-creață = mentă, izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, frunze înguste și flori verzi, care crește prin păduri, în locuri umbroase și umede (Poa nemoralis). Frunză verde iarbă-deasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10; iarbă-grasă = mică plantă erbacee, bogată în sevă, cu tulpina ramificată și flori galbene (Portulaca oleracea). Foaie verde, iarbă-grasă. ȘEZ. I 103; iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium). Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdilea nasul. CONTEMPORANUL, VI 291; iarba-șerpilor = broscariță (2). – Pl. și: ierbi (COȘBUC, P. II 281).

BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Animal amfibiu din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, cu gura largă și ochii bulbucați (Rana esculenta). Lac să fie (sau de-ar fi) că broaște sunt destule (sau se adună) (= prilej să fie, că amatori se găsesc). ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. A se face (sau a se grămădi, a se lipi) broască la (sau pe) pământ = a se piti, a se așterne la pământ pentru a nu fi zărit. ◊ Compuse: broască-verde sau broască-de-iarbă = broatec; broască-râioasă sau broască-buboasă = broască cu pielea acoperită de umflături din care, în caz de primejdie, se scurge un lichid iritant (Bufo); broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și ibera), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Mecanism de metal aplicat la o ușă, la un sertar etc., cu ajutorul căruia acestea se pot încuia. 2. Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei. 3. (Reg.) Umflătură sub piele. 4. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și frunze groase, cultivată la noi ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). ◊ Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică, cu frunzele cufundate în apă și cu flori verzui (Potamogeton lucens). – Lat. *brosca.

broásca-ápei (plantă) s. f. art., g.-d. art. broáștei-ápei

broáscă s. f., g.-d. art. broáștei; pl. broáște

broáscă-țestoásă/țestoásă (specie de broaște) s. f. (dar: broasca aceasta țestoasă), g.-d. art. broáștei-țestoáse; pl. broáște-țestoáse

cămáșa-broáștei (algă) s. f. art., g.-d. art. cămắșii-broáștei

!iárba-broáștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-broáștei

!ízma-broáștei (plantă) s. f., g.-d. art. ízmei-broáștei

!lấna-broáștei (plantă) s. f., g.-d. art. lấnii-broáștei

!mătásea-broáștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. mătắsii-broáștei

!rấia-broáștei (plantă) s. f. art., g.-d. art. rấiei-broáștei

!stráiul-broáștei (plantă) (reg.) s. n. art.

broásca-ápei s. f.

broáscă s. f., g.-d. art. broáștei; pl. broáște

broáscă-țestoásă s. f., pl. broáște-țestoáse

cămáșa-broáștei s. f.

iárba-broáștei s. f.

ízma-broáștei s. f.

lâna-broáștei (bot.) s. f.

mătásea-broáștei (bot.) s. f., g.-d. art. mătăsii-broáștei

râia-broáștei (bot.) s. f.

stráiul-broáștei s. n.

BROÁSCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)

BROÁSCĂ s. v. cap, căpățână, cioc, sovârf.

LÂNA-BROÁȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

LIMBA-BROÁȘTEI s. v. iarba-broaștei, limbariță, pătlagină.

OCHIUL-BROÁȘTEI s. v. piciorul-cocoșului.

RÂIA-BROÁȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

STRAIUL-BROÁȘTEI s. v. mătasea-broaștei.

broáscă (-ște), s. f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s. m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s. m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s. f. (apă cu multe broaște); broscărime, s. f. (cantitate de broaște); broscaș, s. m. (tîmplar, dulgher); broschiță, s. f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s. f. (broască); broscoi, s. m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s. n. (cantitate de broaște).

BROÁSCĂ1 ~ște f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă și ochii bulbucați, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. * ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-țestoasă reptilă (terestră și acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care își poate trage capul și picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROÁSCĂ3 ~ște f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase și cu flori mari, galbene. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROÁSCĂ2 ~ște f. Încuietoare montată la o ușă, la un sertar etc., care se încuie și se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

broască f. 1. mic animal amfibiu din ordinul batracienilor, cu pielea goală, linsă și moale, cu pântecele galben pătat cu negru, cu gura largă și cu ochii tare ieșiți dîn cap; corpul lor trece prin o metamorfoză: ou, mormoloc, animal perfect (Rana); broască țestoasă, soiu de broască al cării corp e acoperit cu o teastă de solzi din care se prepară bagaua (Testudo); broască râioasă, broască fără coadă, greoaie și urăcioasă, trăiește în locuri umede, unde se hrănește cu omizi (Bufo cinereus); 2. încuietoare la ușă compusă din clanță, zăvor și cheie (aduce cu chipul unei broaște); 3. umflătură sub falcă (la vite); 4. Mold. orzișor la ochi și (la pl.) scrofule; 5. (de moară) Mold. V. brotac; 6. pl. șurupelnițele teascului de vie; 7. ciocul cleștelui dogăresc; 8. floarea de la capătul stâlpilor unui bordeiu; 9. un fel de rândea; 10. (iron.) copil mic. [Lat. medieval BRUSCUS; sensurile metaforice fac aluziune la conformațiunea batracianului sau la unele părți ale corpului său: bot, gât, labe, ochi, pântece]. ║ adv. grămadă (ca o broască); el cade înainte-i, se face jos broască PANN.

țestoasă f. V. broască.

broáscă (oa dift.) f., pl. ște (lat. *brosca, mlat. bruscus = rubeta, un fel de broască de unde și alb. breškă, broască țestoasă, rudă cu vgr. bátrahos; ngr. [d. rom.] bráska; vfr. bruesche, germ. frosch, broască. V. brotac). Un batracian care trăĭește de obiceĭ în bălți și mlaștinĭ. Ficus. Mecanizmu cu care se încuie ușa și în care intră cheĭa (V. lacăt). Olt. Rindea. Chist, tumoare, bolfă, modîlcă, unflătură pe supt pele saŭ înăuntru trupuluĭ (V. jabă). A te face broască, un fel de broască care-șĭ clocește oŭăle pe spinare și pare a fi rîioasă (búfo cinéreus). Broască țestoasă (saŭ cu troacă), un fel de broască maĭ mare (chear maĭ mare de un metru) al căreĭ corp e apărat de un țest, troacă orĭ carapace (testúdo).

broască s. v. CAP. CĂPĂȚÎNĂ. CIOC. SOVÎRF.

BROASCĂ s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. (ZOOL.) broască de iarbă (Hyla arborea) = broatec, brotac, brotăcel, buratic, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel; broască verde (Hyla arborea) = broatec, brotac, brotăcel, buratic, broască de iarbă, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crîngul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătîi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrînciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățînă, (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gîscă. (~ la teasc.)

lâna-broaștei s. v. MĂTASEA-BROAȘTEI.

limba-broaștei s. v. IARBA-BROAȘTEI. LIMBARIȚĂ. PĂTLAGINĂ.

ochiul-broaștei s. v. PICIORUL-COCOȘULUI.

rîia-broaștei s. v. MĂTASEA-BROAȘTEI.

straiul-broaștei s. v. MĂTASEA-BROAȘTEI.

BROASCĂ subst. 1. – Giurgiu (16 A I. 2. Broștea (17 B III 610) din pl. broaște; Broștoc (16 A III 250; 17 A V 57).

HYDROCHARIS L., IARBA BROAȘTEI, fam. Hydrocharitaceae. Gen originar din Asia, Europa, 2 specii mici, erbacee, perene, acvatice, cu frunze lung-pețiolate, reniform- rotunjite, întregi, mici, cărnoase. Flori albe, dioice, periantul cu 6 diviziuni. Fruct, bacă cvală.

a călca pe broască expr. 1. (pop., iron.) a elimina gaze intestinale. 2. (intl., înv.) a avea ghinion.

a se face broască la pământ expr. 1. a minți (pe cineva), a înșela (pe cineva). 2. a trăda (pe cineva), a da de gol (pe cineva). 3. a face un rău (cuiva).

a-i pocni broasca expr. (intl., înv.) a eșua.

broască verde expr. (tox.) LSD-24

până la genunchiul broaștei expr. (iron.) 1. foarte puțin 2. deloc

plin de bani ca broasca de păr expr. (glum.) sărac, nevoiaș.