breabăn definitie

2 intrări

15 definiții pentru breabăn

breábăn sm [At: PANȚU, PL. / V: ~bene, brobenă / Pl: ~i / E: nct] (Bot; reg) 1 (Șîc ~ galben, ~ roșu) Brebenel (1) (Corydalis marchalliana). 2 (Șîc ~ alb) Floarea-paștilor (Anemone nemorosa). 3 Dedițel (Pulsatila montanae). 4 Oiță (Cantarellus cibarius). 5 Păștiță (Anemone ranuncoloides). 6 Mărunțiș (Cardamine glanduligera).
BREÁBĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.
BREÁBĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.
BREÁBĂN, brebeni, s. m. 1. (Bucov.) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii și avînd un rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa),. 2. Brebenel. 3. (Transilv.) Nume dat mai multor specii de anemone: oiță, floarea-paștilor, păștiță, dedițel.
BREÁBĂN, brebeni, s. m. 1. (Reg.) Plantă erbacee cu flori roșii și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. (Bot.) Brebenel. 3. (Reg.) Nume dat mai multor specii de anemone.
breábăn (reg.) s. m., pl. brébeni
breábăn s. m., pl. brébeni
BREÁBĂN s. (BOT.; Dentaria glandulosa) (reg.) creasta-cocoșului.
BREÁBĂN s. v. brebenea, brebenel, dediței-galbeni, floarea-paștilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță, popilnic.
breábăn (-ébeni), s. m. – Diferite specii ale plantei Corydalis. Sl. bebrĭnŭ „castoreum”, de la bebrĭ „castor” (rom. breb); cf. Candrea, GS, VI, 321. Cihac, II, 29, indicase etimonul greșit lat. verbena, menționat cu îndoieli de Densusianu, Hlr., 105 și Pușcariu 219: cf. Philippide, Principii, 140. Der. brebenel, s. m. (brebenel, Corydalis Marchaliana sau bulbosa, etc.; ghiocel, Galanthus nivalis); îmbrebena, vb. (a împodobi, a găti, a înfrumuseța).
BREÁBĂN brébeni m. 1) Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, înaltă, cu flori roșii-purpurii, reunite în raceme, răspândită, mai ales, în pădurile umbroase. 2) v. BREBENEL. [Sil. brea-băn] /Orig. nec.
breábăn m., pl. brebenĭ. V. brebenel.
BREABĂN s. (BOT.; Dentaria glandulosa) (reg.) creasta-cocoșului.
breabăn s. v. BREBENEA. BREBENEL. DEDIȚEI-GALBENI. FLOAREA-PAȘTILOR. FLOAREA-PĂSĂRILOR. FLOAREA-VÎNTULUI-GALBENĂ. GĂINUȘĂ. GĂLBENELE. PĂȘTIȚĂ. POPILNIC.
BREABĂN subst. (floare), var. brăbin. 1. Breabăn t. (Telega). 2. Brabănul, Gligore (Isp II2). 3. Cu schimb de terminație: Brăbea, Maxim, mold. (Isp I1).

breabăn dex

Intrare: breabăn
breabăn substantiv masculin
Intrare: Breabăn
Breabăn