BOȚÍ, boțesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (Cu privire la un lucru) A face boț, a mototoli. V. ghemui. Ea boți scrisoarea cu mîna. EMINESCU, N. 76. Domnilor, îmi boțiți hainele! ALECSANDRI, T. 760. ◊ Refl. Mi s-a boțit pălăria. 2. (Cu privire la fața omului) A zbîrci, a încreți. Vîrsta i-a boțit fața. ◊ Refl. Obrazul spîn și uscat se boți cu mărunte crețuri, în rîsul din totdeauna blajin. PETRESCU, R. DR. 13.