bornă definitie

2 intrări

22 definiții pentru bornă

borna vt [At: DN2 / Pzi: ~ néz / E: fr borner] A pune borne (1).
bórnă sf [At: IOANOVICI, TEHN. 174 / Pl: ~ne / E: fr borne] 1 Piatră, stâlp sau alt semn care indică marginea sau punctul caracteristic al unui teren. 2 (Îs) ~ kilometrică Piatră așezată pe marginea drumului, care indică distanța până la localitățile de pe șosea. 3 Stâlp implantat la distanțe regulate pe marginea unei suprafețe carosabile. 4 Piesă de contact la capătul unui conductor electric.
BORNÁ, bornez, vb. I. Tranz. A pune borne (1). – Din fr. borner.
BÓRNĂ, borne, s. f. 1. Stâlp fixat pe marginea unui drum pentru indicarea kilometrajului, a distanței până la localitățile de pe șosea etc. ♦ Stâlp implantat la distanțe regulate în marginea unui drum carosabil. 2. Piesă de contact montată la capătul unui conductor electric. – Din fr. borne.
BORNÁ, bornez, vb. I. Tranz. A pune borne (1). – Din fr. borner.
BÓRNĂ, borne, s. f. 1. Stâlp fixat pe marginea unui drum pentru indicarea kilometrajului, a distanței până la localitățile de pe șosea etc. ♦ Stâlp implantat la distanțe regulate în marginea unui drum carosabil. 2. Piesă de contact montată la capătul unui conductor electric. – Din fr. borne.
BORNÁ, bornez, vb. I. Tranz. A marca un teren cu borne.
BÓRNĂ, borne, s. f. 1. Semn constînd dintr-o piatră, un stîlp de lemn etc. care arată marginea sau punctul caracteristic al unui teren; piatră de hotar, Bornă kilometrică = stîlp mic de piatră așezat pe marginea drumurilor pentru a marca distanțele în kilometri. 2. Parte a mașinilor sau a aparatelor electrice prin care se realizează legătura electrică. Bornele transformatorului. Bornele mașinii.
BORNÁ, bornez, vb. I. Tranz. A marca un teren cu borne (1).Fr. borner.
BÓRNĂ, borne, s. f. 1. Semn constând dintr-o piatră, un stâlp de lemn etc., care marchează marginea sau punctul caracteristic al unui teren. 2. Parte a mașinilor sau a aparatelor electrice, prin care se realizează legătura electrică. – Fr. borne.
borná (a ~) vb., ind. prez. 3 borneáză
bórnă s. f., g.-d. art. bórnei; pl. bórne
borná vb., ind. prez. 1 sg. bornéz, 3 sg. și pl. borneáză
bórnă s. f., g.-d. art. bórnei; pl. bórne
BORNÁ vb. I. tr. A însemna cu borne un teren. [< fr. borner].
BÓRNĂ s.f. 1. Stâlp de marcaj din beton, din lemn etc., așezat la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc.; piatră de hotar. 2. Piesă metalică care face legătura mașinilor sau a aparatelor electrice. [< fr. borne].
BORNÁ vb. tr. a marca cu borne un teren; a demarca. (< fr. borner)
BÓRNĂ s. f. 1. stâlp de marcaj din beton, lemn etc., la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc. 2. piesă metalică aparținând circuitului electric interior al unui aparat, al unei mașini sau instalații, care asigură legătura cu un alt circuit. (< fr. borne)
A BORNÁ ~éz tranz. (terenuri, drumuri) A prevedea cu borne. /<fr. borner
BÓRNĂ ~e f. 1) Stâlp de beton, piatră sau alt obiect care servește drept semn de marcaj pe marginea unei șosele, de-a lungul unei frontiere, a unei proprietăți funciare etc. 2) Piesă metalică montată la capătul unui fir care realizează legătura unei mașini sau a unui aparat la rețeaua electrică. /<fr. borne
bornă f. Buc. muscă. [Onomatopee ce reproduce sbârnăitul insectei (cf. sbârnăi)].
BÓRNĂ (< fr.) s. f. 1. Bloc sau stîlp scund, din lemn, piatră ori beton armat, care fixează și marchează punctele geodezice ori topografice pe teren, care indică distanțele față de origine ale punctelor din lungul unei căi de comunicație terestre (ex. b. kilometrică), care ce plantează pe ambele margini ale unui drum pentru a delimita calea, sau de-a lungul unei frontiere. 2. Piesă metalică a unui aparat, a unei instalații sau a unei mașini electrice prin care se poate realiza legătura galvanică a unor circuite electrice (sau părți metalice ale acestora) cu un conductor exterior.

bornă dex

Intrare: bornă
bornă substantiv feminin
Intrare: borna
borna verb grupa I conjugarea a II-a