bordura vt [At: DEX2 / Pzi: ~rez / E: bordură] A răsfrânge marginile unui obiect prin tragere și întindere.

bordúră sf [At: NEGRUZZI, S. I, 236 / Pl: ~ri / E: fr bordure] 1 Fâșie, panglică sau cusătură la marginea unui obiect (textil). 2 Zonă care înconjoară marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia. 3 Zonă de la marginea dinspre carosabil a trotuarului.

BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

BORDÚRĂ, borduri, s. f. 1. Fâșie, panglică sau cusătură aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect textil. 2. Zonă care înconjoară marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia; spec. zonă de la marginea dinspre partea carosabilă a trotuarului sau a refugiilor. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure.

BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operația de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere și întindere. – Din bordură.

BORDÚRĂ, borduri, s. f. 1. Fâșie, panglică sau cusătură la marginea unui obiect textil. 2. Zonă care înconjură marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia; spec. zonă de la marginea dinspre partea carosabilă a trotuarului. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure.

BORDÚRĂ, borduri, s. f. Fîșie, bandă sau dungă aplicată ca garnitură sau podoabă pe marginea unui obiect; chenar. O basma roșie cu bordură de fir. ODOBESCU, S. I 414. ◊ (Poetic) Soarele apusese după un lung șir de nori... pre care îi poleia cu o bordură de purpur. NEGRUZZI, S. I 236. ♦ Margine a unui lucru, servind ca întărire, făcută de obicei dintr-un material mai rezistent. Cărămizi pentru borduri ▭ Bordura trotuarului = șirul de pietre de granit care mărginește latura de către drum a trotuarului. Călcînd pe bordura trotuarului, ca să nu-ți depărtezi privirile de șină... te-ai împiedicat și-ai căzut. PAS, Z. I 16.

BORDÚRĂ, borduri, s. f. Fâșie, bandă sau dungă aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect. ♦ Margine a unui lucru, făcută de obicei dintr-un material mai rezistent. Bordura trotuarului. – Fr. bordure.

bordurá (a ~) vb., ind. prez. 3 bordureáză

bordúră s. f., g.-d. art. bordúrii; pl. bordúri

bordurá vb., ind. prez. 1 sg. borduréz, 3 sg. și pl. bordureáză

bordúră s. f., g.-d. art. bordúrii; pl. bordúri

BORDÚRĂ s. 1. margine. (~a trotuarului.) 2. v. chenar. 3. v. chenar.

BORDURÁ vb. I. tr. A supune operației de bordurare. [< bordură].

BORDÚRĂ s.f. 1. Fâșie aplicată (ca podoabă) pe marginea unui lucru; chenar. ♦ Margine a unui obiect făcută dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. Margine a trotuarului către partea carosabilă a unei străzi. [< fr. bordure].

BORDÚRĂ s. f. 1. fâșie aplicată pe marginea unui lucru; chenar. ◊ margine răsfrântă a unui obiect dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. margine a trotuarului. (< fr. bordure)

A BORDURÁ ~éz tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură

BORDÚRĂ ~i f. 1) Margine (a unui obiect), făcută din alt material pentru protejare sau pentru înfrumusețare. 2) Bandă îngustă din blocuri de piatră, care mărginește trotuarele. [G.-D. bordurii] /<fr. bordure

bordură f. 1. margine garnisită; 2. cadrul unui tablou.

*bordúră f., pl. ĭ (fr. bordure, d. border, a mărgini, bord, margine, bord). Chenar, margine ornată orĭ nu (ca la un tabloŭ, la un strat de florĭ, la un trotuar).

BORDURĂ s. 1. margine. (~ a trotuarului.) 2. chenar, margine. (~ a covorului.) 3. chenar, (rar) ainfas. (~ la un text imprimat.)

BORDÚRĂ (< fr.) s. f. 1. Marginea proeminentă a unui organ de mașină tubular, executată prin bordurare, turnare, sudare etc. 2. Bandă îngustă formată din blocuri de piatră, servind la mărginirea trotuarelor și a refugiilor. 3. Riglă de alamă folosită la tipărirea tabelelor sau la lucrările tipografice de ornamentație. 4. Fîșie, bandă sau dungă aplicată ca podoabă pe marginea unui obiect etc.; chenar.