BOLDÍ, boldesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. (Cu privire la ochi; urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, mai rar, «asupra») A căsca, a holba, a zgîi. Ionuț ieși în larg și-și boldi ochii asupra: acestei lumi nouă peste care fulguiau lin trandafiri de zori. SADOVEANU, F. J. 446; Căpitanul boldi, la Andrei niște ochi de taur. HOGAȘ, 92. Ce stai acolo înfipt ca un butuc și boldești ochii la mine? ALECSANDRI. T. 747. ◊ (Neobișnuit, complementul indică privirea) Și își boldea nedumerit privirea. TOMA, C. V. 349 2. Refl. A privi cu încordare, a se uita țintă (undeva, la cineva sau la ceva). Lumea s-a boldit de uimire și neașteptare. POPA, V. 217.