BOLBOROSÍ, bolborosesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni) A vorbi încet și nedeslușit (sub stăpînirea unei stări afective), a se exprima neinteligibil. Alexiu... bolborosea ceva cu glas scăzut. DUMITRIU, B. F. 69. Soldatul... încercă în mai multe rînduri să spună ceva, bolborosi fără șir – și tăcu definitiv. SAHIA, N. 75. Se sculă, bolborosi cuvinte încurcate de mulțumire. REBREANU, P. S. 127. Ce bolborosește din gură? ALECSANDRI, T. 179. ♦ A rosti cuvinte într-o limbă străină (pe care ascultătorii n-o înțeleg). (Tranz.) Bolborosește trei vorbe franțuzești, nu știe carte, abia poate iscăli, și brațul lui ține girbaciu! stăphririi asupra «prostimii». SADOVEANU, N. F. 47. Boierii în divan bolboroseau graiuri străine. ODOBESCU, S. III 258. 2. (Despre lichide, în special despre apă și sînge) A produce un zgomot caracteristic cauzat de ciocnirea cu aerul sau cu alt obstacol. V. clipoci, gîlgîi. O piatră se rostogoli în pîrău, undele bolborosiră. SADOVEANU, O. VI 11. Apa se scufundă bolborosind, ca suptă de gura unei viitori. VLAHUȚĂ, O. A. 407. Capul de-a dura sărea, Sîngele bolborosea. ALECSANDRI, P. P. 89. – Variantă: borborosí (ȘEZ. IV 125) vb. IV.