20 definiții pentru blegit
blegí [At: TDRG / V: ~ / Pzi: ~egesc / E: bleg] 1 vr (D. urechi) A deveni bleg (2). 2 (Pex) vr A deveni bleg. 3 vt (Înv) A spune cuiva „blegule”. blegít2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III 41 / Pl: ~iți, ~e / E: blegi] 1-6 Bleg (1-4, 8, 9). blegít1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: blegi] 1-2 Blegire (1-2). BLEGÍ, blegesc,
vb. IV.
Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (
1).
2. (Despre oameni) A deveni bleg (
2); a se bleojdi2. – Din
bleg. BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te,
adj. Bleg (
1). –
V. blegi. BLEGÍ, blegesc,
vb. IV.
Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (
1).
2. (Despre oameni) A deveni bleg (
2); a se bleojdi2. – Din
bleg. BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te,
adj. Bleg (
1). –
V. blegi. BLEGÍ, blegesc,
vb. IV.
Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg, a se moleși, a se prosti.
V. ramoli. 2. (Despre urechile animalelor) A se face bleg, a se lăsa în jos, a se pleoști.
BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te,
adj. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă (moale) în jos; (despre urechile oamenilor) depărtat de cap și aplecat în jos; bleg, pleoștit. Avea urechile blegite, ca niște foi de ceapă. SAHIA, N. 92. Braica, Grivei și Dudaș, cu botul la pămînt, cu urechile blegite, cu coada întinsă, aleargă fără îndurare. ODOBESCU. S.III 41.
BLEGÍ, blegesc,
vb. IV.
Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (
1).
2. (Despre urechi) A se face bleg (
2). – Din
bleg. BLEGÍT, -Ă, blegiți, -te,
adj. Bleg (
2). –
V. blegi.
blegí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. blegésc,
imperf. 3
sg. blegeá;
conj. prez. 3 să blegeáscă
blegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegésc, imperf. 3 sg. blegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. blegeáscă BLEGÍ vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. 2. v. pleoști. A SE BLEGÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și poziția sau forma); a se pleoști; a se bleojdi. /Din bleg blegésc v. tr. Prefac în bleg. V. refl. Mă moleșesc. Fig. Mă prostesc.
BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 2. a se pleoști, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.) BLEGIT adj. atîrnat, bleg, clăpăug, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.) blegi, blegesc
v. r. 1. a se muia
2. a se pleoști
Blegit dex online | sinonim
Blegit definitie
Intrare: blegi
blegi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a