Dicționare ale limbii române

2 intrări

13 definiții pentru bleasc

bleasc1 sms [At: LB / V: blesc sm / E: vsl блѣcχъ „luciu”] (Trs; îvp) 1 Salivă. 2 (Trs; Buc) Sufletul animalelor Cf abur. 3 (Trs; Buc; irn; prt) Sufletul omului. 4 (Reg) Grai.
bleasc2 sm [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg; sst) Stomac.
bleașc i [At: DEX2 / E: fo] (Și repetat) Cuvânt care imită zgomotul mersului prin băltoace.
BLEAȘC interj. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul umbletului prin băltoace. – Onomatopee.
BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul umbletului prin băltoace. – Onomatopee.
BLEAȘC interj. Cuvânt care imită zgomotul pe care îl face cineva când merge prin băltoace. – Onomatopee.
bleașc (rar) interj.
bleáșc interj.
BLEASC s. v. spirit, suflet.
BLEÁȘC interj. (se folosește pentru a imita zgomotul umbletului prin băltoace) Fleașc. /Onomat.
bleasc s.m. (reg.) 1. suflet de animal. 2. grai, vorbă. 3. salivă, bale.
bleasc n. Mold. sufletul dobitoacelor. [Slav. BLĔSKŬ, fulger: aci sufletul animal e comparat cu o scânteie sau lumină fulgerătoare, aiurea cu un fum (v. abur)].
bleasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. blĭeskŭ, blĭskŭ, fulger, sclipire. V. bleștesc, lișteav). Vest orĭ nord. Rar. Suflet (de animal). a-țĭ lăsa gura bleasc, a-țĭ lăsa gura apă, a-țĭ veni mare poftă de o mîncare. Adv. Arg. Plin, încărcat, împopoțonat: cu pĭeptu bleasc de medaliĭ.

bleasc definitie

bleasc dex

Intrare: bleașc
bleașc interjecție
Intrare: bleasc
bleasc