blasfemiá vt (a) [At: I. IONESCU, D. 393 / Pzi: ~miez / E: lat blasphemare] (Ltm) 1 A huli1. 2 A defăima.

blasfemíe sf [At: COȘBUC, B. 145 / Pl: ~ii / E: lat blasphentia] (Liv) 1 Defăimare a religiei, a dogmelor și a obiectelor de cult Si: hulă1. 2 (Fig) Defăimare a lucrurilor sfinte.

BLASFEMÍE s. f. Defăimare a celor sfinte, a religiei, a divinității; hulă1. – Din lat. blasphemia.

BLASFEMÍE s. f. (Livr.) Defăimare a religiei, a dogmelor și a obiectelor de cult; defăimare a lucrurilor sfinte; hulă1. – Din lat. blasphemia.

BLASFEMÍE s. f. Defăimare a ceea ce e considerat sfînt; hulă.

BLASFEMÍE s. f. Defăimare a ceea ce este considerat sfânt; hulă. – Lat. lit. blasphemia.

blasfemíe s. f., art. blasfemía, g.-d. blasfemíi, art. blasfemíei

blasfemíe s. f., art. blasfemía, g.-d. blasfemíi, art. blasfemíei

BLASFEMÍE s. (BIS.) hulă.

BLASFEMÍE s.f. Cuvânt prin care se insultă divinitatea sau religia; defăimare a celor considerate sfinte; hulă. [Gen. -iei. / < lat., gr. blasphemia, cf. it. blasfemia].

BLASFEMIÁ vb. intr. a rosti o blasfemie, a huli. (< germ. blasphemieren)

BLASFEMÍE s. f. defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt; blasfem. (< lat. blasphemia)

BLASFEMÍE f. livr. 1) Cuvânt prin care se ultragiază o divinitate. 2) Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pângărire. [Art. blasfemia; G.-D. blasfemiei; Sil. -mi-e] /<lat. blasphemia

*blasfemíe f. (vgr. blasphemia). Blasfem, hulă, ofensă a luĭ Dumnezeŭ și a religiuniĭ.

BLASFEMIE s. (BIS.) hulă.