bitúșcă sf [At: VICIU, GL., ap. H IX, 496 / Pl: -șce f E: nct] (Trs; înv) 1 Cojoc țărănesc scurt (fară mâneci). 2 Cojocel bărbătesc scurt până la curea.

BITÚȘCĂ, bituști, s. f. (Reg.) Cojoc scurt (cu mâneci) pe care-l poartă țăranii.

bitúș(c)ă, bitúș(t)i, s.f. (reg.) cojocel, cojoc, sarică.

bitúșcă f. pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ. Trans. Cojocel (pînă la șoldurĭ).