bioacústic, ~ă [At: DEX² / P: bi-o-a~ / Pl: ~ici, -ice / E: ger Bioakustik, eg bioacustics] 1. sf Studiul producerii, structurii și semnalelor acustice la organismele vii. 2 a De bioacustică.

bioacustícă sf [At: DN³ / E: ger Bioaqustik, eg bioacustics] Disciplină care se ocupă cu aplicațiile acusticii în biologie (1).

BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacustics.

BIOACÚSTIC, -Ă, bioacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul producerii, structurii și funcției semnalelor acustice la organismele vii. 2. Adj. De bioacustică (1). [Pr.: bi-o-a-] – Din germ. Bioakustik, engl. bioacoustics.

bioacústic adj. (sil. bi-o-) → acustic

BIOACÚSTICĂ s.f. Disciplină care se ocupă cu aplicațiile acusticii în biologie. [Cf. germ. Bioakustik, engl. bioacoustics].

BIOACÚSTIC, -Ă I. adj. referitor la bioacustică. II. s. f. ramură a biofizicii care studiază sunetele emise de animale în diverse împrejurări. (< germ. Bioaqustik, engl. bioacustics)

BIOACÚSTICĂ s. f. Studiul semnalelor sonore pe care le emit animalele în situații tipice comportamentului lor: împerechere, apărare, orientare în cadrul deplasărilor, atac, îngrijirea puilor, prezențe străine în teritoriul propriu (om, animale, obiecte), perceperea în avans a unor cataclisme naturale.