bichér sm [At: HODOȘ, P. P. 176 / V: bec- / Pl: ~i / E: mg betyár] 1 (Trs; Ban) Om ștrengar și chefliu. 2 (Reg) Cioban ajuns asociat al stăpânului.

bicherí [At: ȘEZ. II, 149 / V: (reg) -chiri / Pzi: ~resc / E: bicher] 1 vi (Trs; Ban) A se ține de chefuri și ștrengării. 2 vi (Reg) A tâlhări. 3 vt (Mol) A face un lucru cu migală Cf băciui, migăli, mocăi.

bichér (bichéri), s. m. – (Trans.) Pramatie, chefliu. Mag. betyar „flăcău de la țară; petrecăreț” (DAR). Pare a fi cuvînt din aceeași rădăcină primitivă ca și becher. – Der. bicheresc, adj. (chefliu); bicheri, vb. (Trans., a chefui; Mold., a trudi).

bichér, bichéri, s.m. (reg.) 1. om petrecăreț, chefliu, ștrengar. 2. cioban înstărit, asociat cu stăpânul.

bicherí, bicherésc, vb. IV (reg.) 1. a chefui, a se ține de petreceri, ștrengării. 2. a fura, a tâlhări. 3. a migăli, a lucra încet.