BIBILÓI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii (1). 2. Fig. (Fam.) Bibic². – Bibil[ică] + suf. -oi.

BIBILÓI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii (1). 2.Fig. (Fam.) Bibic². – Bibil[ică] + suf. -oi.

BIBILÓI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii. 2. Fig. (Uneori glumeț) Termen de dezmierdare adresat copiilor și persoanelor iubite. V. bibic. D-odată se auzi glasul înțepat al cocoanei: – Ascultă, unde pleci? – La școală, bibiloi. DELAVRANCEA, H. T. 122. Nu te ascunde, bibiloiule! gîndeai că nu o să te prînz, ai? CARAGIALE, O. I 238.

BIBILÓI, bibiloi, s. m. Masculul bibilicii. ♦ Fig. (Fam.) Termen de dezmierdare adresat persoanelor iubite. – Din bibil[ică] + suf. -oi.

bibilói s. m., pl. bibilói, art. bibilóii

bibilói s. m., pl. bibilói, art. bibilóii

BIBILÓI s. (ORNIT.) (Mold.) picheroi. (~ul este bărbătușul bibilicii.)

BIBILÓI ~ m. Bărbătușul bibilicii. /bibil[ică] + suf. ~oi

BIBILOI s. (ORNIT.) (Mold.) picheroi. (~ este bărbătușul bibilicii.)