bel definitie

2 intrări

15 definiții pentru bel

bel2 sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr bel] Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentând raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate.
bel1, ~ă a vz băl
BEL, beli, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor. – Din fr. bel.
BEL, beli, s. m. Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor. – Din fr. bel.
BEL, beli, s. m. Unitate de măsură a nivelului de intensitate sonoră. – Fr. bel.
bel s. m., pl. beli; simb. B
bel s. m., pl. beli; simb. B
BEL s.m. Unitate de măsură pentru intensitatea acustică, reprezentând raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate. [< fr. bel, cf. Bell – fizician american].
BEL s. m. unitate de măsură pentru intensitatea acustică: nivelul sonor al unui sunet a cărui intensitate este de zece ori mai mare decât pragul de audibilitate. (< fr. bel)
BEL ~i m. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. bel
bel a. Mold. V. băl.
bel, unitate logaritmică pentru măsurarea raporturilor comparative de intensitate (1) și presiune sonoră, numită astfel după numele fizicianului american de origine scoțiană Alexander Graham Bell (1847-1922), inventatorul telefonului (1876). Simbolul acestei unități este B, iar în practica modernă, mai cu seamă în electronică, se preferă, pentru mai multă precizie, submultiplul numit decibel și având simbolul dB. În virtutea aplicării legii Weber-Fechner, potrivit căreia senzația fiziologică de intensitate variază aproape proporțional cu logaritmul* presiunii sonore, orice senzație fiziologică de intensitate este exprimabilă într-un număr de dB egal cu log. zecimal al raportului dintre intensitatea unui sunet și o intensitate standard corespunzătoare pragului de audibilitate al unui sunet pur cu frecvență de 1.000 Hz. Astfel, notând intensitatea standard cu Is, cea comparativă cu Ic și senzația fiziologică cu Sf se obține: Sf = 10 x lg Is/Ic = 10 dB. V. acustică; auz; ton; son (2).
BEL (în mitologia feniciană), zeu solar, creatorul universului și judecător suprem. În „Vechiul Testament”, apare sub numele Bel-Marduk.
BEL < sl. ьѣaл „alb”. 1. Belu n. de persoană și de sate: – Iordan (Sur X);- Stan, munt., 1610 (BCI XI 53); -l (17 B III 167) olt. (Sd V 303). 2. Bela s.; – boier, 1437 (Costin I); – pren. (P Bor 5); în uz și la ardeleni ca împrumut din ung. Bela. 3. Belani s. 4. Belea fam. (Sd XXII; Cotr). 5. Beléi (Moț);- Badea (17 B IV 260); -u (17 B III 432 și 17 A II 111 și IV 120); luat ca pren. (17 A V 229) etc. 6. Beleț (16 B II 180); -escu (Grș; -i moșneni din Muscel (Î Div) și s. 7. Beleul t. (Glos), cf. și subst. beleu (cîine alb). 8. Belia b (?) (P Gov f° 17); + -ica: Belic/a, T. (Buc); -ă, Oancea (17 B I 303). 9. Belĭu ar. (Cara 23), sub infl. blg. Бeлйo, numele familiei balcanice de boieri din sec. al XIX-lea, care semnează și Bellio; Beliu olt. (Sur VI); Beliuță, M. (Isp V1). 10. + -in etc.: Belin, Belinț și Beliș ss. 11. Belo/iu s.; -escu, Stroe. 12. Belotă, 1409 (13-15 B 65). 13. Beloțu s. 14. Beală (16 B III 257); cf. și forma blg. Бѣлa pt. feminin (Weig); Bealea b. (Ștef; Ac Bz). II. Cu suf. -co, -cea etc.: 1. Belco parc. (17 B IV 190); Belculescu olt. (RI VI 203). Belcio, m. vornic (16 BII 386) etc.; Belciu (17 B IV 566); -l (16 B III 12); -l zis și Beicea (16 B V 70). 3. Belcea (Sd XI 73; 17 B II 205); Belcescul, C. (Dm; 16 A III 121); – Cr. (Sur I). 4. Belcin (17 B II 24); -a (17 B III 392) -i s.; -escu (Hur 82). 5. Compuse: + Ivan: Belivani s. (16 B IV 451); cf. Bălvan; + subst. veghe (?): Belveghea, rumîn (17 B IV 209) zis și Berveghea (ib. 315).
Bel, zeu fenician al Soarelui și al cerului, creatorul universului și judecătorul suprem. A fost preluat de babilonieni ca zeu al pământului, fiind amintit și în Biblie, în partea apocrifă Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârșitul cărții lui Daniel și cuprinzând un cap. cu 50 de versete).

bel dex

Intrare: bel
bel substantiv masculin
Intrare: Bel
Bel