BEAT, -Ă, beți, -te, adj. 1. Cu mintea tulburată de băuturi alcoolice, în stare de ebrietate, amețit de băutură. Vorbise fără supărare și-l lovise ca în vis. Era beat. DUMITRIU, B. F. 158. E beat, domnule judecător, nu știe ce spune. SADOVEANU, N. F. 94. ◊ Expr. Beat mort (sau turtă, lemn, tun, cuc, frînt etc.) sau mort (sau cuc trecut) de beat = beat peste măsură. Vasile se închisese în casă și zăcea beat mort toată ziua. DUMITRIU, N. 246. Doarme – lămuri în locul lui altcareva dinlăuntru. E beat mort. GALAN, Z. R. 386. Măi băieți, măi... spunea Codău beat lemn. CAMILAR, N. I 196. Boierul tot bea și bea... și cînd au fost... cuc de beat... s-au prăvălit ca mort într-o parte. SBIERA, P. 224. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») îmbătat, copleșit (de un sentiment, de o impresie puternică etc.); amețit. Rizea se miră că nu-l vede beat de bucurie. DUMITRIU, B. F. 110. Beat de viață, pieptul mi-l umflu. De chiote văzduhu-ntreg să-l umplu. BENIUC, V. 55. Privirile de farmec bete Mi le-am întors cătră pămînt – Iar spicele jucau în vînt, Ca-n horă după-un vesel cînt. COȘBUC, P. I 176. ◊ Expr. Beat de cap = amețit; zăpăcit. ♦ (Despre om sau priviri) Tulbure, rătăcit (ca privirea unui om beat). Cu pasul slab, cu ochii beți, El a plecat, gemînd, p-afară. COȘBUC, P. I 101.