baltág (baltage), s. n. – Topor cu coadă lungă, armă. – Var. baltac, băltag, băltac. Tc. baltak (Roesler 588; Șeineanu, II, 37; Lokotsch 207; Ronzevalle 46), cf. cuman. balta (Kuun 124). Menționat din sec. XVII. Din tc. provin și ngr. μπαλτᾶς, bg. baltija. Der. baltagiu, s. m. (soldat înarmat cu baltag), din tc. baltaci (sec. XVIII), este înv.