bairamlấc sn [At: CONDICA (1694-1704), ap. HEM 2366 / P: ba-i-, bai-ram- / V: baraim-, -riaml-, baer- / Pl: ~uri / E: tc bairâmlyk] (înv) Dar oferit sultanului (și altor demnitari turci) cu prilejul bairamului (1).

bairamlấc (înv.) (bai-) s. n., pl. bairamlấcuri

bairamlâc s. n. (sil. bai-), pl. bairamlâcuri

plocon n. 1. dar făcut unui superior de către un inferior: după vechiul obiceiu, Măriei sale plocon îi duce GR. AL.; 2. od. dare numită obișnuit bairamlâc. [Mold. poclon = slav. POKLONŬ, închinăciune, dar, tribut].

baĭramlî́c n., pl. urĭ (turc. baĭramlyk). Ploconu pe care, pe lîngă haracĭ, domniĭ româneștĭ îl trimeteaŭ la baĭram sultanuluĭ și unor funcționarĭ însemnațĭ aĭ săĭ începînd de la Vasile Lupu în Mold. și Ștefan Racoviță în Țara Rom. (Șain. Infl. Or.). V. haracĭ.

plocón (vechĭ, azĭ est) n., pl. oane (vsl. po-klonŭ, plecăcĭune, închinăcĭune, dar, tribut). Dar oferit unuĭ superior (cum fac maĭ ales țăraniĭ cînd vor să-șĭ atragă o favoare) saŭ (Trans.) uneĭ lehuze (rodin). Odinioară, un bir numit maĭ des baĭramlî́c.

BAIRAMLÎC (< tc.) s. n. (În sec. 18-19, în Țara Românească și Moldova) Impozit în bani și în natură, perceput de domnie în vederea trimiterii darurilor către Poarta Otomană cu ocazia bairamului (1).