bacántă sf [At: EMINESCU, O. I, 289 / Pl: ~te / E: fr baccante] 1 Preoteasă a cultului lui Bachus Si: menadă. 2 (Fig) Femeie cu purtări libertine. 3 Fiecare dintre însoțitoarele zeului Bachus.

BACÁNTĂ, bacante, s. f. (La romani) Preoteasă a zeului Bachus; menadă. ♦ Fiecare dintre însoțitoarele zeului Bachus. ♦ Fig. Femeie destrăbălată. – Din fr. bacchante.

BACÁNTĂ, bacante, s. f. (La romani) Preoteasă a zeului Bachus; menadă. ◊ Fiecare dintre însoțitoarele zeului Bachus. ◊ Fig. Femeie destrăbălată. – Din fr. bacchante.

BACÁNTĂ, bacante, s. f. (În antichitatea romană) Preoteasă a zeului Bachus. Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nșelăciune De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir. EMINESCU, O. I 30.

BACÁNTĂ, bacante, s. f. (La romani) Preoteasă a zeului Bachus. ♦ Fig. Calificativ dat unei femei destrăbălate. – Fr. bacchante (lat. lit. bacchans, -ntis).

bacántă s. f., g.-d. art. bacántei; pl. bacánte

bacántă s. f., pl. bacánte

BACÁNTĂ s. (MITOL.) menadă.

BACÁNTĂ s.f. 1. Preoteasă a cultului lui Bachus. 2. (Fig.) Femeie cu atitudini libertine. [< lat. bacchans, cf. fr. bacchante, it. baccante].

BACÁNTĂ s. f. 1. (la romani) preoteasă a cultului zeului Bacus; menadă; evie. 2. (fig.) femeie cu atitudini libertine. (< fr. bacchante)

BACÁNTĂ ~e f. mai ales la pl. 1) (în Roma antică) Preoteasă a zeului Bachus, care celebra bacanalele. 2) fig. Femeie desfrânată, de moravuri ușoare. /<fr. bacchante

bacantă f. 1. preoteasă a lui Bachus; 2. femeie destrăbălată: bacantă între vestale AL.

*bacántă f. pl. e (lat. bácchans, -ántis, part. prezent d. bacchari, a celebra misterele luĭ Bacu, a te agita). Preuteasă a luĭ Bacu, menadă. Fig. femeĭe foarte destrăbălată.

BACANTĂ s. (MITOL.) menadă. (~ din mitologia romană se numea menadă în mitologia greacă.)

Bacante = Bacchae.