bălărie definitie

15 definiții pentru bălărie

bălăríe sf [At: PANN, Ș. II, 12 / Pl: ~ii / E: nct] 1 Plantă necultivată, care crește spontan Vz buruiană. 2 Loc acoperit cu bălării (1) Cf pârloagă.
BĂLĂRÍE, bălării, s. f. 1. Buruiană care crește pe locuri necultivate. 2. Loc năpădit de buruieni. – Et. nec.
BĂLĂRÍE, bălării, s. f. 1. Buruiană care crește pe locuri necultivate. 2. Loc năpădit de buruieni. – Et. nec.
BĂLĂRÍE, bălării, s. f. (Mai ales la pl.) Buruiană, de obicei înaltă și stufoasă, care crește pe locuri necultivate. Toate bălăriile, scaieții, frunzele lipanului sau tufa de cucută, își scot capul din șanțul șoselei. SAHIA, N. A. 49. Potecile-au rămas pustii Și-i năpădit de bălării Pustiul din pridvor. IOSIF, PATR. 8. Dincolo, la stingă, e o cocioabă de casă, în mijlocul unui maidan plin de bălării. SLAVICI, N. I 252. Iar acum de cînd nu vii Au crescut tot bălării, Că de cînd ne-ai părăsit Cărările-au înverzit. ALECSANDRI, P. P. 280. ◊ (Uneori la sg., cu sens colectiv) Undeva lîngă cetate, Zid dărăpănat de ani... Loc de liniște pustie Înecată-n bălărie. DEȘLIU, în POEZ. N. 162. Nu simțiți cum miroase a bălărie răscoaptă de soare? CARAGIALE, O. II 98. Hora, veselă și cadențată... prăfuia-ntr-o clipă, de prin curte, bălăria. MACEDONSKI, O. I 10.
BĂLĂRÍE, bălării, s. f. 1. Buruiană (înaltă și stufoasă) care crește pe locuri necultivate. 2. Loc năpădit de buruieni. – Comp. v. sl. byli.
bălăríe s. f., art. bălăría, g.-d. art. bălăríei; pl. bălăríi, art. bălăríile
bălăríe s. f., art. bălăría, g.-d. art. bălăríei; pl. bălăríi, art. bălăríile
BĂLĂRÍE s. 1. v. buruiană. 2. ogor, pârloagă. (Locul plin de buruieni se numește ~.)
bălăríe (bălăríi), s. f. – Buruiană, hățiș. Sl. bylŭ, bylije „plantă”, bylinarica „buruiană” (Cihac, II, 7; DAR), cu suf. -rie, ca ierbărie < iarbă, crăcărie < cracă, etc. Cf. bîlie.
BĂLĂRÍE ~i f. 1) Buruiană mare și stufoasă, care crește pe terenuri necultivate. 2) Loc năpădit de asemenea buruieni. [Art. bălăria; G.-D. bălăriei] /Orig. nec.
bălărie f. iarbă crescută mare și des, buruieni netrebnice ce înneacă o câmpie: alt miros dă floarea și alt miros dă bălăria PANN. [Vechiu-rom. bâlie = slav. BYLIE, buruiană; forma bălărie e un colectiv modern, analog lui ierbărie, stufărie].
bălăríe f. (d. bîlie și suf. -ărie, ca în stufărie). Munt. Dudăŭ, loc acoperit de buruienĭ multe și marĭ: miros de bălărie, copiiĭ s’au ascuns pin bălăriĭ.
BĂLĂRIE s. 1. buruiană, (pop.) dudău, (reg.) beldie, (înv.) bîlie, zizanie. (Teren plin cu ~ii.) 2. ogor, pîrloagă. (Locul plin de buruieni se numește ~.)
bălăríe, bălării, s.f. – 1. Buruiană. 2. Loc năpădit de buruieni. – Et. nec. (MDA); din bălă „buruiană” + suf. -ărie (Mihăilă, 1974).
în bălării expr. 1. în altă parte. 2. nu se știe unde; aiurea. 3. (în fotbal – d. un șut) la mare distanță de poartă.

bălărie dex

Intrare: bălărie
bălărie substantiv feminin