bâtă definitie

2 intrări

31 definiții pentru bâtă

bât1 sn vz bâtă
bât2, ~ă a [At: M. CHIRIȚESCU, CONV. LIT. XLIV, I 38 / E: pbl bătrân] 1 (Reg; mai ales în limbajul copiilor; Taica- (sau tata-) -u, maica- (sau mama-) -a Bătrân sau bătrână. 2 (Reg; îae) Bunic sau bunică.
bấtă sf [At: ȘINCAI, HR. II281/19 / V: bât (pl: -e; rar -uri) / Pl: ~e / E: nct] Băț lung și gros, de obicei cu măciulie la un capăt.
BÂT, -Ă, bâți, bâte, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. Bătrân. 2. S. m. și f. Bunic. – Cf. bătrân.
BẤTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – Et. nec.
BÂT, -Ă, bâți, bâte, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. Bătrân. 2. S. m. și f. Bunic. – Cf. bătrân.
BẤTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – Et. nec.
BÎT s. m. (Regional, numai în forma articulată) Bunic. Bună dimineața, bîtule!... – Bună dimineața, Darie... – Ce mai faci, bîtule? – Bine, Darie... STANCU, D. 88.
BÎ́TĂ1 s. f. (Regional) Bunică. Vrei ceva de la mine. Spune-mi-o limpede. Nu mai umbla cu fofîrlica... -Nu vreau nimic, bîtă! STANCU, D. 345.
BÎ́TĂ2, bîte, s. f. 1. Băț lung și gros, de obicei cu măciulie la un capăt; măciucă, ciomag. Îl văd copil de unsprezece ani, răzemat în bîtă ciobănește, cu opincuța strînsă pe picior și cu o căciulă mare țurcănească dată pe ceafă. VLAHUȚĂ, O. A. 290. În piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stîncă și c-o mînă pe bîtă, încolțea... dorul voiniciei! EMINESCU, N. 5. Bate-mă, doamne, cu bîta, Nu mă bate cu urîta! JARNÍK-BÎBSEANU, D. 430. Ajunge o bîtă la un car de oale. ◊ Expr. A da cu bîta-n baltă v. baltă. 2. Lovitură de ciomag; bătaie; p. ext. autoritate severă (a cuiva). Știe numai de bîtă. ▭ Flăcăul... fiind trăit pîn-atunci sub grija și sub bîta baciului... nu se simțea în stare... să țină piept atîtor întrebări. GALAN, Z. R. 227.
BÂT, bâți, s. m. (Reg.) Bunic.
BÂTĂ1, bâte, s. f. (Reg.) Bunică.
BÂTĂ2, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag. ♦ Lovitură de bâtă; bătaie.
bấtă s. f., g.-d. art. bấtei; pl. bấte
bât s. m., pl. bâți
bâtă s. f., pl. bâte
BÂT s. v. bătrân, bunic, moș, moșneag, tată mare.
BÂTĂ s. v. ciomag.
BÂTĂ s. v. bunică, mamă mare.
bîtă (bấte), s. f. – Par, măciucă, ciomag. Sl. bŭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac); cf. rădăcina sl. batŭ (rus. bat, sb. bat „par”; Berneker 46). Der. bîtea, s. f. (ciocan de lemn; specie de papură, Typha angustifolia, Sparganium ramosum); bîti, vb. (rar, în Banat: a bate, a ciomăgi).
BÂTĂ ~e f. Băț lung și gros, cu sau fără măciulie la capăt; măciucă; ghioagă; ciomag. /<sl. butu
bâtă f. băț lung și gros: 1. de mânat vitele; 2. ca armă la bătaie: măciucă. [Slav. BŬTŬ].
bî́tă f., pl. e (vsl. bŭtŭ, sceptru. V. botă 2). Ciomag lung (cum poartă ciobaniĭ). Lovitură dată cu un asemenea cĭomag: ĭ-a tras o bîtă. V. ghioagă, moacă 2 și țoapă 2.
bît s. v. BĂTRÎN. BUNIC. MOȘ. MOȘNEAG. TATĂ MARE.
BÎ s. ciomag, măciucă, (pop.) toroipan (reg.) ghioagă, jarchină, macă, moacă, otic, pătăchie, tămînjer, tăujer, tufan, tufă, (Mold., Bucov. și Transilv.) botă, (Mold.) ceatlău, (Olt.) colvă, (Ban.) crivac, (Olt.) dîrjală, (Ban.> haidamac, (Olt. și Ban.) jilăvete, (Transilv. si Maram.) măcău, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (prin Bucov.) tașmău, (Mold.) toropală, (inv.) fuscel, fuște. (L-a izbit cu ~.)
bî s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.
bấtă, bâte, s.f. – 1. Botă, ciomag, par. 2. Carte de joc; dâbă. ♦ (onom.) Bâta, nume de familie (24 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); din sl. bǔtǔ „sceptru” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).
BÎT, -A substantive: bît scurtare familiară din „bătrînul, bunicul”, și subst. bîlă (măciucă). 1. Bît b. (Drj 29). 2. Bîtă, Gh. mold. 3. Bîte fam. act., ard., în f. s. Gîrba (r. Oradea).
a da cu bâta-n baltă expr. (pop.) a face o gafă.
a fi bâtă expr. a fi complet pe dinafară / nepriceput într-un anumit domeniu.
bâtă, adj. (invar.) ignorant.

bâtă dex

Intrare: bâtă
bâtă substantiv feminin
Intrare: bât (adj.)
bât adjectiv