avangardísm sn [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr. 106, 11/2 / Pl: ~e / E: avangardă + -ism] 1 Mișcare intelectuală apărută la începutul sec, 20, care căuta soluții radicale și încerca să se rupă de trecut și de tradiție. 2 Curent literar-artistic care protestează împotriva formelor și tradițiilor consacrate, recurgând adesea la forme excentrice.

AVANGARDÍSM s. n. 1. Mișcare intelectuală apărută la începutul sec. XX, caracterizată prin căutarea unor soluții radicale și prin ruperea de trecut și de tradiție. 2. Curent literar-artistic care sparge canoanele artei tradiționale, recurgând adesea la formule îndrăznețe sau excentrice. – Avangardă + suf. -ism.

AVANGARDÍSM s. n. 1. Atitudine fals revoluționară prin care se recurge la măsuri premature, care nu țin seama de etapa de dezvoltare respectivă. 2. Curent literar-artistic care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate, recurgând adesea la formule îndrăznețe sau excentrice (care ar reprezenta arta viitorului). – Avangardă + suf. -ism.

AVANGARDÍSM s. n. 1. Atitudine a unor elemente care, ădoptînd o mască revoluționară, în fapt se abat de la strategia și tactica partidului, neagă rolul conducător al acestuia și, neținînd seamă de etapa revoluționară respectivă, recurg la măsuri și formule greșite, premature. 2. Curent burghez cu pretenții revoluționare care, sub. pretextul luptei împotriva formelor și tradițiilor consacrate, introduce în diferite domenii ale artei elemente decadente. – Scris și: (după franțuzește, nerecomandabil) avantgardism.

AVANGARDÍSM s. n. 1. Atitudine a unor elemente care, adoptând o mască revoluționară, se abat în fapt de la strategia și tactica partidului, neagă rolul conducător al acestuia și, neținând seamă de etapa revoluționară respectivă, recurg la măsuri premature. 2. Curent artistic care luptă împotriva formelor și tradițiilor consacrate. – Din avangardă + suf. -ism.

avangardísm s. n.

avangardísm s. n.

AVANGARDÍSM s. v. avangardă.

AVANGARDÍSM s.n. 1. Atitudinea unor elemente pseudorevoluționare care au tendința de a-și asuma abuziv un rol de avangardă, de a recurge la măsuri și lozinci premature în raport cu etapa istorică respectivă. 2. Direcție artistică complexă și eterogenă, care, afișând o respingere totală a formelor și a tradițiilor consacrate, proclamă ostentativ și polemic necesitatea înnoirii; avangardă artistică. [< avangardă + -ism].

AVANGARDÍSM s. n. avangardă (3). (< germ. Avantgardismus)

AVANGARDÍSM n. 1) Concepție și atitudine care se caracterizează prin îndrăzneală, prin măsuri aventuriste. 2) Mișcare literar-artistică interbelică, care, respingând total canoanele artei tradiționale, recurge la formule îndrăznețe, excentrice. / avangardă + suf. ~ism

AVANGARDÍSM (< avangardă) s. f. 1. Mișcare intelectuală din primele decenii ale sec. 20, caracterizată prin căutarea unor soluții radicale, revoluționare, printr-o ruptură hotărîtă cu trecutul și tradițiile. 2. Denumire generică dată unor curente și grupări literar-artistice (futurism, cubism, dadaism, suprarealism etc.) apărute la începutul sec. 20, care încercau să spargă canoanele artei tradiționale, academice, recurgînd la formule îndrăznețe, uneori excentrice. În literatura și arta română a. devine o prezență activă îndeosebi în perioada interbelică, grupîndu-se în jurul publicațiilor „Contemporanul”, „75 H.P.”, „Integral”, „Unu”, „Punct” ș.a.