atitudíne sf [At: MAIORESCU, D. I, 102 / Pl: ~ni / E: it attitudine] 1 Poziție a corpului. 2 Fel de a fi sau a se purta. 3 Comportare care exprimă dispoziții sufletești. 4 Comportare care reflectă o anumită concepție. 5 (Fig) Fel de a se purta cu cineva care exprimă sentimente sau opinii despre acea persoană. 6 (Fig) Părere despre o problemă în discuție. 7 (Fig; îe) A lua ~ A-și afirma cu hotărâre punctul de vedere. 8 (Fig; îae) A critica.

ATITÚDINE, atitudini, s. f. 1. Ținută sau poziție a corpului. 2. Fel de a fi sau de a se comporta (reprezentând adesea o anumită concepție); comportare. ◊ Expr. A lua atitudine = a-și manifesta poziția, a-și afirma (cu hotărâre) punctul de vedere. – Din it. attitudine, fr. attitude.

ATITÚDINE, atitudini, s. f. 1. Ținută sau poziție a corpului. 2. Fel de a fi sau de a se comporta (reprezentând adesea o anumită concepție); comportare. ◊ Expr. A lua atitudine = a-și manifesta poziția, a-și afirma (cu hotărâre) punctul de vedere. – Din it. attitudine, fr. attitude.

ATITÚDINE, atitudini, s. f. 1. Ținută sau poziție a corpului (care corespunde unei anumite dispoziții sufletești). Uneori se rezema de vrun zid, și în aceeași atitudine rămînea încremenit. VLAHUȚĂ, O. A. 145. 2. Fel de a fi sau de a se comporta (față de cineva sau de ceva) reprezentînd o anumită concepție; comportare. ◊ Om de atitudine = om care ia deschis o poziție și este consecvent cu ea. ◊ Expr. A lua atitudine = a-și afirma cu hotărîre, prin vorbe sau fapte, punctul de vedere față de cineva sau de ceva. Cei care nu iau atitudine împotriva zvonurilor, care au o atitudine împăciuitoristă, oportunistă, liberală față de răspînditorii de zvonuri, care le privesc ușuratic, acelora le lipsește simțul de răspundere; ei trebuie combătuți cu toată hotărîrea. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 427.

ATITÚDINE, atitudini, s. f. 1. Ținută sau poziție a corpului. 2. Fel de a fi sau de a se comporta (reprezentând o anumită concepție); comportare. ◊ Expr. A lua atitudine = a-și afirma cu hotărâre punctul de vedere. – După fr. attitude (it. attitudine).

atitúdine s. f., g.-d. art. atitúdinii; pl. atitúdini

atitúdine s. f., g.-d. art. atitúdinii; pl. atitúdini

ATITÚDINE s. 1. v. poziție. 2. v. comportare. 3. comportare, gest, purtare. (~ lui m-a mișcat.)

ATITÚDINE s.f. 1. Poziție a corpului, ținută. 2. Fel de a se purta, de a fi; purtare, comportare. ◊ A lua atitudine = a-și afirma cu hotărâre punctul de vedere. [< fr. attitude, it. attitudine].

ATITÚDINE s. f. 1. poziție a corpului, ținută. 2. poziție față de un eveniment, de un fapt. ◊ fel de a se purta, de a acționa; comportare. ♦ a lua ~ = a-și afirma cu hotărâre punctul de vedere. (< it. attitudine, fr. attitude)

ATITÚDINE ~i f. 1) Poziție a corpului; fel de a-și ține corpul; ținută; poză; postură. 2) Fel de a fi sau de a se comporta; comportare. ◊ A lua ~ a-și manifesta punctul de vedere cu fermitate; a-și manifesta poziția. [G.-D. atitudinii] /<fr. attitude, it. attitudine

atitudine f. 1. mod de a-și ținea corpul; 2. fig. dispozițiune către cineva: atitudine ostilă.

*atitúdine f. (fr. attitude, it. attitúdine, care vine d. mlat. aptitudo. V. aptitudine). Pozițiunea corpuluĭ. Fig. Modu de a se prezenta, purtare: atitudine ostilă.

ATITUDINE s. 1. port, poză, poziție, ținută, (livr.) alură, postură, (rar) stațiune. (Are o ~ corectă a corpului.) 2. comportare, purtare, ținută, (înv.) tarz. (O ~ manierată, fără reproș.) 3. comportare, gest, purtare. (~ lui m-a mișcat.)

ATITUDINE poziția axei longitudinale a avionului față de traiectul de zbor.