Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 963809:

ATENȚIE. Subst. Atenție, concentrare; luare-aminte, băgare de seamă, spirit de observație; privire atentă; atenție concentrată; atenție dispersată. Vigilență, spirit de vigilență, veghe (rar); precauție, prudență, circumspecție (livr.); previziune, prevedere. Supraveghere, control, pază, strajă, veghere, pîndă. Observare, observație, cercetare, iscodire, iscodeală, scrutare. Supraveghetor, controlor; paznic, pîndar, jitar (reg.); pîndaș (înv. și reg.); caraulă, caraulaș (reg.). Adj. Atent, numai ochi și urechi; prudent, precaut, circumspect (livr.), prevăzător, vigilent, vegheat (înv.), băgător-de-seamă, cu ochii în patru, scrutător, observator, pînditor, pîndaci (rar), veghetor (rar). Vb. A fi atent, a fi cu luare-aminte, a fi cu băgare de seamă, a fi numai ochi și urechi, a avea ochi la spate, a-și ciuli urechile, a-și deschide urechile, a nu pierde din vedere, a ține sub ochi, a nu scăpa din ochi, a fi cu ochii-n patru, a-și încorda atenția, a vedea tot, a avea ochii deschiși. A se concentra. A observa, a supraveghea, a veghea, a sta de veghe (de strajă); a păzi, a pîndi, a sta la pîndă. Adv. Cu atenție, cu ochii în patru, cu urechile ciulite; pîndiș. V. pază, precauție, privire.

atenție definitie

atenție dex