asemănător, ~oare a [At: ANTIM, P., ap. HEM 1852 / V: asăm-, (reg) asămân-, (înv) -iu / Pl: ~i, ~oare / E: asemăna + -tor] (Construit cu dativul sau cu pp „cu”) Care seamănă cu cineva sau cu ceva Si: asemănat, asemenea (1), analog, similar, (înv) asemuitor.

ASEMĂNĂTÓR, -OÁRE, asemănători, -oare, adj. Care seamănă cu cineva sau cu ceva; similar, asemenea, analog, asemănat. – Asemăna + suf. -ător.

ASEMĂNĂTÓR, -OÁRE, asemănători, -oáre, adj. Care seamănă cu cineva sau cu ceva; similar, asemenea, analog, asemănat. – Asemăna + suf. -ător.

ASEMĂNĂTÓR, -OÁRE, asemănători, -oare, adj. Care seamănă, e asemenea sau la fel (cu...); similar. Țopăia zorit, îndesind... un soi de boccea alcătuită halandala din țolul de pe jos, din haina lui, dintr-un ștergar de bucătărie și... din alte obiecte asemănătoare. V. ROM. martie 1954, 44. ◊ (Al doilea termen al comparației este la dativ sau, mai adesea, se introduce prin prep. «cu») La cîțiva kilometri depărtare de Snagov se zăresc casele salului Lipia-Bojdani, sat de cimpie, asemănător cu mii de alte sate ale patriei noastre. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2574.

ASEMĂNĂTÓR, -OÁRE, asemănători, -oáre, adj. Care seamănă cu cineva sau cu ceva; care este la fel (cu...); similar. – Din asemăna + suf. -(ă)tor.

asemănătór adj. m., pl. asemănătóri; f. sg. și pl. asemănătoáre

asemănătór adj. m., pl. asemănătóri; f. sg. și pl. asemănătoáre

ASEMĂNĂTÓR adj. analog, apropiat, asemenea, corespondent, înrudit, similar, (înv.) asemănat, podobnic, semănător. (Două elemente ~oare.)

Asemănător ≠ deosebit, diferit, distinct, neasemănător

ASEMĂNĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care seamănă cu cineva sau cu ceva; care are ceva comun (cu...); asemenea. Un caz ~. /a (se) asemăna + suf. ~ător

ASEMĂNĂTOR adj. analog, apropiat, asemenea, corespondent, înrudit, similar, (înv.) asemănat, podobnic, semănător. (Două elemente ~.)