ARGINȚÉL (1, 3) s. n., (2) arginței, s. m. Diminutiv al lui argint. 1. v. argint (1). Un cal... Cu șaua de arginței. ȘEZ. I 183. Măi bădiță de departe, Mai trimite-mi cîte-o carte... O scrie cu arginței, Că de-acela-i puțintel! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Rar) v. argint (2). (Atestat în forma regională argințăl) Ci să-mi vii cu voie bună... Că nu beu binele tău, Dar beu argințălul mieu. SEVASTOS, C. 262. 3. Culoare, luciu ca de argint (1). Porumb alb, cu gușa verde. Cu penițe zugrăvite, C-ochi în cap de pietre scumpe: Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39.