APOTEÓZĂ, apoteoze, s. f. (În antichitatea greco-romană) Solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat. ♦ Fig. Onoruri extraordinare aduse cuiva; preamărire, slăvire, glorificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. apothéose, lat. apotheosis.